Category: Baschet Masculin

Zece!

stanescu_tibarna Să fii 10 ani la rând în finala oricărei competiții din lumea asta este o performanță destul de greu de atins. Nu și pentru CSU Asesoft, echipa care a făcut ca ora exactă în baschetul rimânesc să se dea de la Ploiești. Sunt atât de puține exemplele de performanță sportivă adevărată care să aibă Ploieștiul în prim plan, mai ales la sporturile de echipă, încât trebuie să fii pe altă lume ca să nu le apreciezi la justa valoare.

În semifinala cu Oradea a fost palpitant doar meciul al doilea. Atunci când, după adormirea din prima partidă, era de așteptat ca gigantul să se trezească. Și a făcut-o, astfel încât rezultatul dublei de la Brazi cred că devenise previzibil pentru toată lumea..

Pentru a 10-a oară consecutiv Asesoft va lupta cu trofeul pe masă. Cu BC Mureș, de această dată, o formație admirabilă în acest sezon, dar prea lipsită de experiența unor astfel de finale pentru a produce surpriza. Așa cred eu, că pentru tigrii din Mureș aerul finalei e prea rarefiat și se vor sufoca la un moment dat.

În fine, până la primele meciuri ale finalei, de savurat rămâne calificarea pentru a 10-a oară consecitiv în finala campionatului, o performanță care va fi foarte greu de egalat de o altă formație românescă pentru mult timp de aici înainte.

foto: mirela oprea

Aproape de semifinale

csu asesoft Asesoft are 2-0 cu BC Timișoara după victoria din seara asta și se poate gândi la semifinale, pentru că e greu de presupus că nu va fructifica niciuna dintre cele trei șanse pe care le are acum. Imaginația mea refuză să creadă că actuala echipă a Asesoftului poate pierde trei meciuri din trei în fața aceluiași adversar.

Chiar dacă nu a strălucit în niciunul dintre cele două meciuri cu bănățenii, baschetbaliștii ploieșteni au arătat că știu să joace astfel de meciuri. Mai ales că au și valoarea necesară pentru a se impune chiar și atunci când nu merge joaca așa cum ar vrea Dado.

În fine, dincolo, Clujul a egalat situația și are prima șansă acum de a ajunge și ea în semifinale.

Soft virusat

mohammed_patrundere_timba  Asesoft Ploiești a ratat complet Final Four-ul Cupei României. Este, deja, un lucru cunoscut pasionaților de sport ploieșteni, care chiar au crezut că, de data asta, va fi altfel. Nu a fost, pentru că echipa lui Arnautovic a avut softul virusat, mai  ales în faza defensivă, acolo unde au fost problemele cele mai mari.

Apoi, dacă tot s-a mers pe ofensivă, atunci trebuie să înscrii mai mult decât adversarul, ceea ce nu se poate întâmpla cu procentaje foarte slabe, în special la 2 puncte și la aruncările libere. De fapt, asta cu aruncările libere ratate este chiar o problemă la Asesoft, nu de acum, ci de ani buni.

În fine, Cupa s-a dus, urmează playoff-ul și nu este timp pentru lamentări.

O echipă care a bifat 10 victorii consecutive și a pierdut acum de două ori la rând poate devia rău de la traiectul just. Tocmai de aceea, primul meci cu BC Timișoara va fi capital. O victorie ar contribui din plin la refacerea moralului, la conștientizarea forței pe care o are echipa asta atunci când jucătorii ei rămân concentrați.

Trebuie reinstalat windows-ul și optimizat softul care a produs seria de 10 victorii consecutive, pentru atingerea singurului obiectiv rămas: titlul!

Cupa se joaca sus!

csu asesoft  Cu un Final Four al Cupei mai puternic față de anii anteriori, cel puțin raportat la valoarea competitoarelor, baschetul românesc nu are decât de câștigat. Vor fi confruntări absolut speciale, între echipe speciale.

Cred că diferența la această ediție se va face sus, la nivel mental. Pentru că, altminteri, CSU Asesoft ar trebui să fie deja câștigătoare, la ce formă sportivă a arătat de la începutul anului.

Nu mai conteaza asta acum, si dacă Arnautovic îi va convinge pe băieți că 10 victorii consecutive nu înseamnă nimic înainte de un astfel de turneu atunci Asesoft este marea favorită.

Mâine, în semifinale, ploieștenii vor juca împotriva lui U Mobitelco Cluj și doar o lipsă de concentrare ar putea face să nu treacă în finală. Nu ar fi nicio scofală ca Asesoft să câștige, a mai făcut-o, dar nici nu va câștiga doar intrând pe teren. Va fi nevoie de luptă, de ambiție, dar mai ales de conștientizarea faptului că  trebuie răbdare și, mai ales, apărare. Cred că aici se va face diferența, iar dacă va fi un meci cu puncte puține, Asesoft are prima șansă, Clujul fiind eminamente o echipă de atac.

În cealaltă semifinală, BC Timișoara va înfrunta Gaz Metan Mediaș și sper să se impună gazdele. Nu de alta, dar mie mi se pare mai accesibilă în finală, pentru ploieșteni, gruparea de pe Bega, Gazul fiind oricând un adversar mult mai periculos.

Să vedem!

Semifinalele se joacă mâine, primul meci fiind cel al Asesoftului, de la ora 17.00

Asalt final

 mohammed_patrundere_timbaCSU Asesoft Ploiești și-a propus și a reușit să facă spectacol în meciul cu Timba Timișoara. A fost 107-85 pentru ploieșteni care au mărit în fiecare sfert diferența de pe tabelă. După ce au încheiat primul sfert cu un avantaj de doar 2 puncte, în cel de-al doilea au pus 3 puncte în plus față de bănățeni, în al treilea – alte 6, pentru ca în ultimul să se impună la o difefență de 11 puncte.

A fost încă o demonstrație a unei echipe care a avut un final de sezon regulat absolut fabulos, în care a transformat baschetul în plăcere și în care eficiența a devenit a doua natură a sportivilor antrenați de Arnautovic. Momentele din prima parta a campionatului, în special cele din meciurile europene, au fost date uitării iar motorul ăsta alb-albastru, odată turat, pare a propulsa formația Asesoftului spre un nou titlu. Oricum, pare greu de crezut, acum, că ploieștenii pot pierde.

Va fi o plăcere de urmărit echipa asta în meciurile din play off. Și va fi o plăcere și mai mare să mai vină un titlu la Ploiești, adus de o echipă care chiar face performanță, an de an.

foto: csu asesoft.ro