Nu de alta, dar cunoscutele manifeste care negau tot, înfierând o ordine a lucrurilor stabilită doar de bunul plac al unora, ar fi avut în fotbalul nostru o sursă inepuizabilă de inspiraţie.

Creşterea exponenţială a fariseismului tuturor celor implicaţi în fenomen a făcut ca acesta să aibă un contur atât de gros încât sfidează orice tentativă de normalitate.

Este suficient să îi auzi pe unii conducători cum le doresc ei „succesuri” colegilor de competiţie, atunci când sunt filmaţi, şi ce e la gura lor după ce rămân în „mediul natural” pentru a înţelege aproape tot ceea e trebuie din mizeria în care se scaldă.

Nu ştiu dacă există în acest moment mai mult de trei „oameni de fotbal”, în Prahova, care să facă ŞI din convingere ceea ce fac. Pentru toţi ceilalţi există banii şi atât. Banii lor, ca să ne înţelegem!

Este genul de fenomen pe care DADA, „căluţul lui Tristan Tzara”, ar fi scuipat în permanenţă.

Petrolul, ca echipă, are cu ce se lăuda în 2010, asta să fie clar!

Nu trebuie uitate, însă, nici în momentele de sărbătoare, situaţiile delicate prin care echipa a trecut. Nu de alta, dar identificând din timp greşelile, acestea pot fi eliminate pe viitor.

Şi, dacă se va întâmpla acest lucru, atunci banchetul de astăzi ar putea deveni doar „uvertura” marii sărbători din vară, prin care să fie marcată revenirea echipei în prima ligă. Abia atunci ar fi cu adevărat frumos!

În general, a doua jumătate a lunii decembrie este propice pentru „punerea pe tapet” a celorlalte competiţii sportive, lăsate pe nedrept în umbră atunci când se dispută etape în campionatele de fotbal, indiferent de eşalon.

Este momentul în care victoriile  echipeiAsesoft sunt savurate de mai multă lume şi parcă mai abitir, este perioada în care handbalistele de la CSM Ploieşti şi handbaliştii de la Petrolul Teleajen au o parte din prim-plan şi este perioada în care mai mulţi prahoveni îşi amintesc ce karateka de valoare există în Prahova şi câte sacrificii trebuie să facă fetele de la popice.

E bine că, măcar aşa, există aceste momente în care cei din „extrafotbal” sunt trataţi cu mai multă atenţie şi, totodată, e bine că, măcar acum, unii colegi de breaslă se întreabă dacă  sportivii care ne oferă în această perioadă

„o pâine de mâncat” nu ar merita mai mult şi atunci când fotbalul îşi va relua competiţiile.

Nu este nici pe departe vreun “expert” al antrenoratului, dar se apelează mereu la el în situaţii de interimat, mai ales că la Chimia aceste situaţii sunt foarte dese, gruparea din Brazi fiind cunoscută ca o “devoratoare” de antrenori.

Răzvan Vlad este din nou în postura în care a mai fost: aceea de a se ocupa de pregătirea echipei până când vor ieşi conducătorii Chimiei cu vreun anunţ de genul: “am găsit antrenor, nu mai facem schimbări tot sezonul”.

Ar fi tipic pentru şefii Chimiei care mereu se laudă că au găsit, în sfârşit soluţia salvatoare, dar niciodată, până acum nu s-a găsit una cu adevărat.

Până când vor înţelege şi ei şi toţi cei care urmăresc feânomenul de ce a plecat Sebi Tudor sau  de ce a plecat Pârvu, asistăm la Brazi la încă o “domnie” a lui Răzvan Vlad. Care, amabil cu cine nu e cazul, acceptă mereu astfel de propuneri, pentru că nu are încotro!

Parcă tocmai de dragul acelor timpuri, ploieştenii au arătat că ştiu să se bucure de un spectacol  adevărat şi au fost prezenţi în număr mare, dumincă, la Hipodrom. Când vin 1000 de spectatori după o pauză de trei ani, înseamnă că acest sport are popularitate în oraş şi că eforturile care se fac pentru aducerea Hipodromului la standarde moderne sunt chiar justificate.

Măcar de-ar fi gata mai repede refacerea acestuia pentru ca duminica, la cursele de trap să poată reveni tumultul de altădată.

Dacă se va rezolva şi problema cu Loteria Naţională, legată de organizarea pariurilor şi dacă se vor instala acele tonete de catering, absolut necesare la curse, atunci gradul de interes în rândul populaţiei va creşte considerabil.

Că doar un Hipodrom de trap e în toată ţara!

Dacă întrega pregătire a echipei, încă din acest moment, va avea ca scop definitivarea unui lot valoros care să nu aibă nevoie de prea multe retuşuri în vară, atunci există şanse reale ca Ploieştiul să devină un pol de interes pe harta handbalului feminin românesc în viitori ani.

În schimb, dacă se urmăreşte doar obiectivul pe teremen scurt, promovarea în sine, n-am făcut nimic, pentru că de promovat s-a mai promovat şi altădată.

Şi, oricum, la valoarea pe care o are acum echipa ploieşteană ar fi nevoie de o criză foarte prelungită de rezultate pentru a se rata obiectivul, criză în care fetele lui Ionescu nu prea au cum să intre.

Deci, CSM promovează, dar dacă nu se pregăteşte încă de pe acum pentru Liga Naţională va pleca, din start, cu handicap, ca la cursele de cai, că tot e Derby-ul de duminica.

E dreptul fiecărui tehnician să opteze pentru oricare dintre aceste variante.

Deosebirea dintre aceste tipuri de fotbalişti este una mare.

Mihai Tudor, de exemplu, este fotbalistul Petrolului Ploieşti pe care, fără nicio teamă de a greşi, l-aş încadra în categoria acelor jucători care fac tot ceea ce pot pe teren , atunci când se apelează la ei. Chiar dacă valoarea lor fotbalistică este modestă.

De-a lungul timpului, Tudor a jucat fundaş dreapta, fundaş stânga, fundaş central, mijlocaş de bandă sau mijlocaş la închidere. A fost şi este un fel de manta de vreme rea. Este acel gen de fotbalist de care „te ajuţi” atunci când ai nevoie.

Nimeni nu prea îi bagă în seamă pe astfel de jucători. Pentru că ei sunt „potoliţi”, îşi văd de treaba lor şi ajută aşa cum pot, fără a fi vedete. Sunt jucători care au modestia la pătrat.

Şi, unul ca Mihai Tudor, trebuie să primească, măcar din când în când, aprecierile pe care le merită.

Este un impediment, evident, pentru jucători, pentru suporteri, pentru toată lumea care este preocupată, într-un fel sau altul, de soarta Petrolului.

Dar, parcă este mai dulce pribegia având în stare latentă gândul că, la revenirea acasă, petrolişti ar putea beneficia de o arenă modernă.

Va fi un handicap pentru Petrolul faptul că va evolua la Strejnic, stadionul Ilie Oană fiind un adevărat talisman pentru gruparea antrenată de Răchită, Petrolul fiind neînvinsă în ultimul sezon pe aceastră arenă.

Există, însă, şi un revers al medaliei, în sensul că, mobilizaţi suplimentar de ideea construirii unui stadion modern la Ploieşti, jucătorii Petrolului s-ar putea bucura de două ori la finele campionatului care începe pe 21 august : pentru promovare şi pentru o arenă nou-nouţă.

Ar fi prea frumos, nu?

Din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul primei ligi de fotbal a României, există probabilitatea ca unele echipe să fie înscrise în competiţie cu doar câteva zile înainte de startul acesteia.

Dacă vom vedea şi la handbal un caz similar cu cel al echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, măcar să fie CSM Ploieşti formaţia care să beneficieze de o asemenea „carte verde”.

Şi exemplele pot continua la nesfârşit. Nu poţi să mai crezi nicio declaraţie a oamenilor care se fălesc că mănâncă fotbal pe pâine, pentru că, apropae toţi, îşi ascund incompetenţa în spatele unor declaraţii date “la mişto”.

Şi dacă aşa sunt ei obişnuiţi să se comporte, de asta vor avea şi ei parte de la opinia publică prahoveană care, deocamdată, mai este preocupată de fotbal.

Cum, din 1995 încoace, cea mai mare realizare a fotbalului prahovean a fost salvarea Astrei de la retrogradare în sezonul trecut, marii “domni” care se laudă că sunt oameni de fotbal ar trebui să facă un singur lucru: să tacă!

Oricum le-ar ieşi mai bine decât tot ceea ce au încercat până acum!