O VICTORIE PENTRU CALIFICARE

August 21, 2008

Dupa foarte multa vreme Romania se poate califica la un turneu final al Campionatului European de Tineret.

Acest lucru a devenit posibil dupa ce, ieri seara, nationala antrenata de Emil Sandoi a castigat partida pe care a disputat-o in deplasare, la Wrexham, in compania Tarii Galilor.

Romanii s-au impus la limita, 1-0, gratie golului marcat in minutul 65 de Gabriel Torje, din lovitura libera.

Eroul nationalei de tineret a Romanie a fost portarul Ciprian Tatarusanu, cel care s-a opus cu succes la cel putin patru situatii imense de gol ale gazdelor.

Victoria Romaniei este una pretioasa in conditiile in care ea a fost realizata pe terenul liderului acestei grupe de calificare, Tara Galilor reusind, pe teren propriu, sa treaca in aceasta campanie si de nationala Frantei, pe care a invins-o cu 4-2.

Dupa acest succes Romania a devenit principala favorita la calificarea la Campionatul European de anul viitor, chiar daca se afla, momentan, pe locul doi in grupa, avand 14 puncte, cu unul mai putin decat liderul Tara Galilor, dar si cu un meci mai putin disputat.

Romania: Tatarusanu- Ninu, Tudose, St. Radu, Sepsi- Torje, Tanase, Ropotan, Chiacu- Keseru, B. Stancu

Au mai jucat: Ochirosii, Patrascu, Mardare.

Antrenor: Emil Sandoi


Comentarii


Comenteaza articolul