Un nou fapt grav s-a întâmplat duminică, 29 martie 2009, în jurul orei 16.00, lângă sediul Asociaţiei Judeţeane de Fotbal (AJF) Prahova, pe strada Pielari nr. 5, chiar în vecinătatea stadionului “Ilie Oană”.
Arbitrul bătut se numeşte Mădălin Ionescu, din Urlaţi, şi a fost asistent la partida dintre Unirea Corlăteşti Dâmbu şi Triumf Stoieneşti, joc contând pentru etapa a XVIII-a Seriei „PLOIEŞTI MUNICIPIU” din campionatul Ligii C Prahova. Meciul mai sus-menţionat a fost oprit în minutul 85 – după ce asistentul Mădălin Ionescu a fost lovit de un jucător al oaspeţilor. Apoi, delegaţii echipelor, plus arbitrii şi observatorul întâlnirii, au fost chemaţi, de către preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu, la sediul instituţiei ploieştene.
“Imediat după meci, am fost chemaţi la AJF, de către preşedintele Silviu Crângaşu, pentru a-i prezenta ceea ce s-a întâmplat la meci”, ne-a spus Ionescu. Acelaşi interlocutor a mai adăugat: “La sediul AJF, am fost acuzat, de către cei de la Stoieneşti că aş fi venit beat la meci, iar Crângaşu m-a pus să suflu în aer, pentru a vedea dacă am consumat sau nu băuturi alcoolice! După aproximativ o oră de parlamentări, toată lumea a plecat acasă, iar la sediul AJF au mai rămas brigada de arbitri şi observatorul întâlnirii Unirea Corlăteşti Dâmbu cu Triumf Stoieneşti, pentru a face un raport detaliat privind partida la care am fost delegaţi. La un moment dat, m-am dus lângă un magazin din imediata vecinătate a stadionului, cu gândul să-mi cumpăr o sticlă de suc. Dar, cum am ieşit din incinta magazinului, am simţit că mă urmăreşte cineva. Nu am apucat decât să mă întorc şi am fost lovit, mişeleşte, de către delegatul echipei din Stoieneşti, care a fugit, imediat, de la locul faptei, urcându-se, apoi, în maşina cu care venise“.
Cristi Nica: “Dacă nu se iau măsuri, mă gândesc să demisionez“
Preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitraj (CJA) Prahova, Cristi Nica, a rămas stupefiat după ce a aflat că asistentul Mădălin Ionescu a fost bătut, de două ori în aceeaşi zi, de către huliganii care reprezintă echipa Triumf Stoieneşti. Asistentul numărul unu din România şi, totodată, purtătorul ecusonului FIFA, Cristi Nica, ne-a declarat următoarele despre cele întâmplate: “Aştept decizia Comsiei de Disciplină şi, dacă nu se iau măsurile care se impun, atunci sunt tentat să-mi prezint demisia. Nu vreau să mi se asocieze numele cu asemenea scandaluri. Nu mai este mult şi s-ar putea să vedem un arbitru mort pe terenul de fotbal!“
La rândul său, preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu, ne-a spus: “Observatorul întâlnirii, Ion Nistor, m-a contactat telefonic şi mi-a descris incidentele petrecute. Pentru a elimina orice suspiciune asupra acuzelor grave aduse de către delegatul echipei din Stoieneşti, am solicitat ca întreaga brigadă de arbitri să se prezinte la sediul AJF. S-a constatat că niciunul dintre cavalerii în negru nu consumase băuturi alcoolice aşa cum insinuau rău voitorii prezenţi la teren. Incidentele ca şi măsurile ce se vor lua împotriva vinovaţilor, rămân în sarcina Comisiei de Disciplină, instanţă care a convocat toate părţile joi, la sediul AJF, la ora 16.30“.
Altfel, actele de indisciplină de pe terenurile de fotbal judeţene sunt mult mai frecvente în ultimul timp, iar Comisia de Disciplină din cadrul AJF ar trebui să taie în carne vie, să nu mai facă nicio concesie. Aşadar, domnilor, mingea este în terenul dumneavoastră!
trebuia sa petreaca asemenea fapte , pt. ca sa se ia masurile drastice de care e nevoie.aproape pe nici un teren din liga c nu exista oameni de ordine si nici gard imprejmuitor in jurul terenului.te duci la meci ca sa arbitrezi sau sa joci fotbal de placere si te pomenesti ca te omoara cu bataia niste tarani inculti.asa se intampla in multe comune din judetul nostru.ex.:Pietrosani,Tg-Nou,Stoienesti,Puchenii-Mosneni si altele.speram ca de data asta sa se ia masurile care se cuvin si vinovatii sa plateasca.aceste animale nu mai au ce cauta pe terenul de fotbal nici macar sa priveasca.si ar mai trebui excluse si echipele care primesc in colectivul lor asemenea specimene.FORZA A.S.MALU-ROSU.
Toti incultii infiinteaza cate o echipa de fotbal dar nu au habar de fotbal si nu mai zic respectul fata de adversar… In liga C Prahova majoritatea echipelor au jucatoria proveniti din boasca de prune si boasca de struguri si nu ai ce sa le ceri acestori “jucatori” …… parca ar juca de milioane de euro!!!
Stiu k e cu intarziere acest comentariu,dar mai bn mai tz dekt niciodata…poate k nu snt inculti cei kre infiinteaza echipele d fotbal,dar vor sa demonstreze cv si nici makr ei nu stiu c….poate k snt multe echipe kre nu au oameni d ordine,dar echipa gazda d l acest meci a avut mai mult k sigur(cred k suntem singura echipa kre are oameni d ordine l fiecare meci disputat aksa).si,credeti-ma,k dak acele specimene sar l bataie,si p langa ei ink multii altii(suporteri ,d regula,sau jucatorii),nici 5oameni d ordine nu poate sa-i tina…nici makr politia…pt k a venit si politia,l solicitarea noastra,si nici makr atunci nu s-au potolit…sper k puteti trage o concluzie din spusele mele…
imi cer scuze pt greseala d gramatik p kre am facut mai sus Bonus Fara Depunere