În prima zi a galei de box a Campionatului Naţional de juniori, competiţie ce se desfăşoară în aceste zile în sala Upetrom, din Ploieşti, s-au disputat 34 de meciuri, acestea desfăşurându-se pe durata a cinci ore. În focurile luptei au evoluat şi şase pugilişti de la Petrom-Petrolul Ploieşti, de altfel, ei fiind singuri reprezentanţi ai judeţul nostru care au urcat în ring, iar dintre aceştia patru au obţinut dreptul de a continua lupta pentru medalii.
Cea mai categorică victorie a obţinut-o Nicu Manea (categoria 66 de kg), care doar în câteva secunde de la primul gong al meciului şi-a trimis adversarul, Alexandru Mătuşoiu (CS Râmnicu Vâlcea), în lumea viselor. Alături de acesta, pugilişti Irinciu Rareş (46 kg), Cristian Maforniţă (60 kg) şi Marian Preda (+80 kg) sunt “găzarii” care s-au impus în prima zi a galei ploieştene. Din păcate, chiar dacă au avut evoluţii bune, Bogdan Paraschiv (52 kg) şi Silviu Alecu (50 kg) au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, nefiind cu nimic mai prejos decât partenerii lor de întrecere.
Numai noul sistem de punctare a înclinat balanţa în favoarea adversarilor. Deci, se poate spune că sportivii pregătiţi de Titi Tudor, Ion Moroiţă, Leontin Sandu şi Adrian Pârlogea au avut o comportare foarte bună în chiar debutul competiţiei pugilistice, tehnicienii acestora aşteptând ca la final câţi mai mulţi elevi de-ai lor să se numere printre remarcaţii Campionatului Naţional.
În prima zi a galei s-au consemnat următoarele rezultate:
categoria 46 kg
Andrei Mihai Covlea (CSM Reşiţa) b.p. Kolozvari Tamaş (Ring Târgu Mureş);
Cristian Bodo (Adan Constanţa) s-a impus prin abandonul adversarului, Alexandru Pagne (Banatul Timişoara);
Stelian Toporan (Constructorul Hunedoara) s-a impus prin abandonul adversarului, Dumitru Suciu (CSM Sibiu);
Rareş Irinciuc (Petrom Ploieşti) b.p. Ioan Berinde (LPS Baia Mare);
Cezar Văduva (Jiul Rovinari) b.p. Constantin Ioan (Dinamo Bucureşti);
categoria 48 kg
Leonard Curti (CSM Craiova) b.p. Emilian Tatu (CSM Buzău);
categoria 50 kg
Alexandru Ghiorghi (Steaua Dobre Bucureşti) b.p. David Rizoiu (Câmpulung Muscel);
Tudor Marin (Unirea Iaşi) b.p. Sorin Alexoae (Nicolina Iaşi);
Alexandru Palade (Dinamo Bucureşti) b.p. Silviu Alecu (Petrom Ploieşti);
Cristi Pârnică (CFR Iaşi) b.p. Marian Băzăvan (Jiul Rovinari);
George Graur (CSM Braşov) b.p. Laurenţiu Hevesi (Gym Marv Oradea);
categoria 52 kg
Adrian Mateş (Constructorul Hunedoara) b.p. Bogdan Nantu (CSM Bacău);
Marin Constantin (Armata Craiova) b.p. Rareş Costina (CSM Zalău);
Ionuţ Băluţa (Midia Năvodari) a câştigat prin neprezentarea adversarului, Andrei Marinache (Metrorex Bucureşti);
Daniel Negrău (Amefa Arad) s-a impus prin abandonul adversarului, Răzvan Honciu (Dinamo Bucureşti);
Gabriel Bolgovici (Riviera Arad) b.p. Bogdan Paraschiv (Petrom Ploieşti);
Alin Simescu (Jiul Rovinari) b.p. Ion Desrobitu (CSm Râmnicu Vâlcea);
categoria 54 kg
Constantin Enescu (CSM Râmnicu Vâlcea) b.p. Filip Cobzaru (Danubiana Tulcea);
James Chereji (Corvinul Hunedoara) s-a impus prin abandonul adversarului, Florin Calotă (Dinamo Bucureşti);
categoria 57 kg
Claudiu Călin (Olimpia Bucureşti) s-a impus prin abandonul adversarului, Iulian Puiu (Petrolul Videle);
Gabriel Mihai (Steaua Dobre Bucureşti) b.p. Daniel Rostaş (Ring Târgu Mureş);
Otvos Gergely (Ring Târgu Mureş) b.p. Mădălin Sârbi (Armata Craiova);
Iulian Dodo (Constructorul Hunedoara) b.p. Davideus Melnic (CSM Iaşi);
categoria 60 kg
Silviu Antohe (BC Arad) b.p. Alin Mihai (Dinamo Bucureşti);
Răzvan Miron (BC Bacău) b.p. Ovidiu Grecu (Armata Craiova);
Emanuel Gheorghe (CS Voluntari) b.p. Graţian Haraga (BC Arad);
categoria 60 kg
Cristian Maforniţă (Petrom Ploieşti) b.p. Marius Robea (Dunărea Galaţi);
categoria 63 kg
Marin Iordache (Steaua Dobre Bucureşti) a câştigat prin neprezentarea adversarului, Răzvan Singurean (Armata Craiova);
categoria 66 kg
Robert Margea (Farul Constanţa) s-a impus prin abandonul adversarului, Iulian Farchescu (Banatul Timişoara);
Nicu Manea (Petrom Ploieşti) s-a impus prin abandonul adversarului, Alexandru Mătuşoiu (CSM Râmnicu Vâlcea);
categoria 75 kg
Florin Lambru (BC Brăila) b.p. Răzvan Niţă (Ganea Fălticeni);
categoria 80 kg
Vicenţiu Lică (Dinamo Bucureşti) b.p. Octavian Firlea (CS Piteşti);
categoria +80 kg
Vasile Mirică (CS Voluntari) s-a impus prin abandonul adversarului, Cristian Coconoiu (Armata Zalău);
Marian Preda (Petrom Ploieşti) s-a impus prin abandonul adversarului, Florea Meda (Banatul Timişoara).