Runda de mâine din Liga a III-a de fotbal pare a fi una în care să fie reconfirmată supremaţia formaţiilor prahovene din Seria a III-a. Petrolistul Kaproni Boldeşti – liderul ierarhiei – nu poate avea probleme în meciul de pe teren propriu cu Petrolul Videle, iar Conpet Ploieşti, una dintre cele mai organizate echipe ale seriei, se deplasează la Adunaţii Copăceni pentru a pune gazdele la respect.
Pentru prahoveni, cel mai atractiv meci se va disputa la Filipeştii de Pădure, acolo unde gazdele de la AFC vor primi replica deziluziei acestui start de sezon – Chimia Brazi.
AFC Filipeştii de Pădure – CS Chimia Brazi
Un meci extrem de dificil pentru ambele combatante, dată fiind şi poziţia lor din clasament, “Filipeştina” aflându-se pe un fatidic loc XIII, în vreme ce partenera sa de întrecere, echipa Chimia, ocupă, în mod cu totul şi cu totul surprinzător, penultimul loc din această zbuciumată serie! Cu siguranţă, partida va fi una încinsă, la propriu dar şi la figurat, miza punctelor puse în joc fiind uriaşă. iar dacă mai reamintim şi de rivalitate din astfel de derbiuri….
Contactat telefonic, directorul sportiv al formaţiei din Filipeşti, Nicolae Vereu, ne-a declarat:”Tot lotul este valid, nu avem jucători accidentaţi sau suspendaţi. Băieţii au primit, la începutul acestei săptămâni, şi toate drepturile financiare până la zi. Atmosfera este bună şi ne poropunem o victorie, indiferent cât de greu ne va fi! Orice alt rezultat ne aruncă în subsolul clasamentului de unde cu greu mai putem urca”.
De partea cealaltă, Chimia nu concepe să rateze victoria, gruparea de lângă Combinat ajungând deja la minus 6 în clasamentul adevărului. Dacă fotbaliştii antrenaţi de Sebi Tudor vor evolua ca în prima repriză a meciului cu Juventus Bucureşti, atunci vor avea toate şansele pentru a se impune. Nu va fi uşor, pentru că, în meciurile directe, Chimia a avut mai mereu dificultăţi în compania formaţiei AFC Filipeştii de Pădure.
Acest dificil derbi prahovean a fost încredinţat, pentru a fi condus fără părtinire, unui trio de cavaleri ai fluierului din Capitală, cu Grigore Dan Botescu, la centru, Mihai Ungureanu şi Dorin Alexandru Radu, la cele două linii.
Petrolistul Kaproni Boldeşti – Petrolul Videle
Liderul seriei a treia din Liga a III-a, Petrolistul Kaproni Boldeşti, va primi replica unei echipe care, în mod normal, nu ar trebui să ridice prea mari pretenţii: Petrolul Videle. Pentru această întâlnire, tehnicianul Dragoş Mihalache are doar o singură problemă de lot: Costică Gherghe este suspendat după eliminarea din meciul cu Chimia Brazi. Altfel, dacă portarul George Şerban a plecat după meciul cu CF Predeal în cantonament la lotul naţional, el se va întoarce în timp util pentru a apăra astăzi cu Petrolul Videle, urmând ca apoi să meargă, din nou, sub comanda lui Florin Cheran. Despre meciul cu Petrolul Videle, Dragoş Mihalache a spus: “La prima vedere pare un meci uşor, dar trebuie să tratăm cu seriozitate această întâlnire, mai ales că în campionatul trecut am câştigat foarte greu. După două victorii la rând, probabil au un moral ridicat şi de aceea ne aşteptăm la o replică bună din partea lor”.
Partida va fi arbitrată de o brigadă formată, în totalitate, din cavaleri ai fluierului din Brăila: Ionuţ Smeu, Sorin Marius Brătianu şi Maricel Dragomir.
CS Victoria Adunaţii Copăceni – CS Conpet Ploieşti
Începutul foarte bun de sezon al formaţiei care evoluează pe cocheta arenă de la Stejnic, fără înfrângere până în prezent, îl determină pe apreciatul tehnician al Conpetului, Silviu Dumitrescu, să caute cea mai bună formulă de echipă pentru a rămâne şi după etapa a noua în coasta liderului Petrloistul Kaproni Boldeşti.
Omogenitatea lotului, valoarea multora dintre componenţii formaţiei, cu siguranţă pot face diferenţa la Copăceni, o grupare capricioasă care, surprinzător, se situează, în prima parte a ierarhiei. Îmbucurător este şi faptul că “galben-albaştrii” prahoveni au tot lotul valid, cu excepţia lui Georgescu şi Petre, care, oricum, nu intrau în vizorul lui Silviu Dumitrescu pentru acest meci important de etapă.
“Având în vedere moralul bun dar şi rezultatele peste aşteptări vom merge la Copăceni să câştigăm! O victorie ne-ar menţine în coasta liderului dar, mai importanet pentru noi sunt toate cele trei puncte pe care vrem să le conabilizăm, deja, mâine seară!”, ne-a declarat Adrian Samoilă, directorul sportiv al CS Conpet.
Meciul care se va disputa pe arena “Romprim” din Capitală va fi condus de o brigadă de cavaleri ai fluierului avându-l, la centru, pe Adrian Mihai Hârlab, asistat fiind la cele două linii de Mihai Constantin Cantemir (ambii din Braşov) şi Ioan Bogdan Dragoş (Făgăraş).
Argeşul Mihăileşti – Petrolul Teleajen Ploieşti
Nou venita în Liga a III-a, echipa Petrolul Teleajen Ploieşti, va încerca mâine să obţină un rezultat pozitiv în deplasarea de la Mihăileşti, mai ales că vor întâlni o echipă aflată în aceeaşi situaţie. O eventuală victorie a elevilor lui Dorinel Beznea i-ar depăşi în clasament pe cei de la Argeşul Mihăileşti, plus că şi-ar mai îndrepta din ”adevăr”. În lotul prahovenilor şi-ar putea face apariţia fundaşul central Marian Oprea şi mijlocaşul Laurenţiu Costache, aceştia lipsind în partida de marţi cu Comprest Bucureşti.
De buna desfăşurare a ostilităţilor pe teren se va ocupa o brigadă din Râmnicu Vâlcea, care îl va avea la centru pe Laurenţiu Gigi Mosor, ajutat de Marian Truţă şi Ionuţ Zaharioiu.
Altfel, toate partidele de mâine din Liga a III-a vor începe la ora 15.00.
Nelu ŞTEFĂNESCU, Cristi DAMIAN jogoscasinoonline.eu