Pentru managerul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Vivi Răchită, săptămâna aceasta pare a fi una „de foc”. După ce a perfectat programul de pregătire pentru perioada precompetiţională, Răchită va încerca să definitiveze lotul de jucători pe care se va baza în returul campionatului până pe data de 11 ianuarie, atunci când este stabilită plecarea în primul cantonament al ienii, la Predeal.
Managerul Petrolului ar vrea ca din prima zi a acestui cantonament să ştie care sunt jucătorii pe care poate conta pentru partea a doua a sezonului, tocmai pentru a evita situaţia apărută în vara anului trecut, atunci când mai mulţi fotbalişti dintre cei care au făcut pregătirea centralizată au plecat de la echipă înainte de startul sezonului şi a fost necesară titularizarea unor jucători care abia sosiseră la gruparea ploieşteană.
După 12 zile la Predeal, echipa va reveni la Ploieşti şi se va antrena la Crângul lui Bot până pe data de 3 februarie, atunci când este programată plecarea într-un turneu „extern”, în Antalya. Cele două săptămâni preconizate pentru această etapă a pregătirilor vor fi dedicate meciurilor de verificare, urmând ca pe data de 16 februarie echipa să revină în ţară.
O altă idee importantă pentru construirea unei echipe care să reprezinte cu adevărat Ploieştiul este aceea a renunţării la jucătorii împrumutaţi de la alte cluburi şi aducerea la echipă a unor fotbalişti care să devină, în acte, jucători ai grupării ploieştene.
[...] More… [...]