Recent, în oraşul Buşteni, a avut loc ”Cupa României” la scrabble, competiţie rezervată echipelor dar având şi probe individuale. La această întrecere a participat şi secţia clubului Petrom Ploieşti, care, ca de obicei, a avut o evoluţie apreciată, reuşind să-şi adjudece Cupa României în proba pe echipe. Lotul ploieştean a fost alcătuit din: Ninel Aldea, Nicolae Burducea, Lucian Chiroşca, Alexandru Gheorghiu, Lucian Grosu, Andrei Spinei şi Florin Tudor. În schimb, pe celelalte poziţii ale podiumului de premiere s-au clasat, în ordine, Locomotiva Bucureşti, şi, respectiv, ”U” Cluj-Napoca.
În proba individuală, ploieştenii Alexandru Gheorghiu şi Nicolae Burducea au obţinut medalii de argint şi bronz, în timp ce primul loc a fost adjudecat de bucureşteanul Dan Laurenţiu Sandu, campionul en-titre.
Totodată, cei şapte sportivi ploieşteni care şi-au adjudecat Cupa României, plus medaliaţii din proba de individual, la care s-a adăugat şi Mihaela Măndicescu, au participat la etapa a II-a a Campionatului Naţional de seniori. În această rundă, sportivii ploieşteni au obţinut următoarele rezultate: Andrei Spinei – locul III la proba de duplicat clasic, Alexandru Gheorghiu – locul II la proba de duplicat completiv, iar Nicolae Burducea – locul III la proba de duplicat completiv.
După desfăşurarea etapei de la Buşteni, sportivii de la Petrom Ploieşti au şanse mari să-şi asigure titlul de campioni ai României la această disciplină sportivă.