Cătălin Păun, de la Rapid Bucureşti, va evolua timp de un sezon pentru Petrolul Ploieşti, fotbalistul făcând deja joncţiuneacu lotul galben-albaştrilor în cantonamentul de la Predeal.
“Este un jucător pe care mi l-am dorit. Chiar dacă are doar 22 de ani, Păun are experienţă, pentru că a evoluat la nivel de prim eşalon. Sunt convins că, prin transferul lui, ne vom întări“, a declarat managerul Petrolului, Vivi Răchită.
Cătălin Valentin Păun a evoluat în Liga I atât pentru Rapid Bucureşti cât şi pentru Gloria Bistriţa, grupare la care a fost împrumutat de clubul giuleştean în returul campionatului 2008-2009.
Păun este fundaş dreapta şi a făcut parte din loturile naţionale ale României la categoriile de vârstă Under 19 şi Under 21.
Prin cooptarea lui în lot, Răchită şi-a “acoperit”, practice, postul de fundaş dreapta, acolo unde pot evolua, în afara lui Păun, Mihai Tudor şi Florin Plămadă.
Primul prilej pentru Cătălin Păun de a-I demonstra lui Răchită că nu a insistat degeaba pentru aducerea lui va fi reprezentat de meciul amical pe care ploieştenii îl dispută sâmbătă, de la ora 11.00, cu CS Otopeni.