Pentru meciul de sambata, fotbalistii Petrolului intra, de azi, in cantonament la Crangul lui Bot, urmand ca deplasarea spre Rm. Valcea sa fie facuta maine, dupa antrenamentul de dimineata si masa de pranz; jogoscasinoonline.eu
Din lot nu va face parte Constantin Budescu, suspendat pentru patru cartonaşe galbene. Budescu a efectuat, la inceputul saptamanii, un control amanuntit la umar, ajungandu-se la concluzia ca are o sensibilitate in acea zona, care se poate trata, din fericire, fara sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
In lot va reveni, in schimb, fundasul central Adrian Cuciula, cel care a ratat ultimele confruntari din cauza unor probleme medicale. Astazi este asteptat sa se intoarca si juniorul Constantin Stoica, cel care s-a aflat in Italia cu reprezentativa „Under 19”, pentru un meci amical desfasurat ieri.
Astazi, de la ora 17.00, fotbalistii Petrolului vor fi prezenti la magazinul oficial al clubului, pentru inaugurarea programului „Socios”.
Gratie unei sponsorizari obtinuta recent, Asociatia Suporterilor „Petrolul e al nostru” a hotarat sa organizeze, in conditii deosebite, ultima deplasare a anului 2010, care nu va costa decat 2 lei. Acest pret este unul special, in asa fel incat la meci sa asiste cat mai multi suporteri ploiesteni, in afara ultrasilor din galerie.
La dispozitia fanilor vor fi 3 autocare a cate 50 de locuri fiecare. Ora de intalnire a suporterilor pentru deplasarea de sambata, 4 decembrie, va fi 5.00 dimineata (stadionul “Ilie Oana” Ploiesti – intrarea de pe strada Al. Vlahuta). INTRAREA pe stadionul valcean va fi LIBERA. Cei care doresc sa asiste la meci se pot inscrie la telefon 0769.061.392 sau pe adresa de mail [email protected], fiind rugati, totodata, sa aiba asupra lor cartile de identitate. VENITI CU TOTII LA ULTIMA INTALNIRE CU FC PETROLUL DIN 2010!