Campionatul Naţional de popice feminin şi-a consumat, la finele săptămânii trecute, ultima etapă a sezonului. Din acest an, competţíonal, însă, numărului mic de echipe înscrise, se vor disputa două campionate, unul toamna şi altul primăvara, faţă de unul singur, cât era înainte.
Revenind la runda de la finele săptămânii trecute, formaţia prahoveană Conpet-Petrolul Ploieşti a bifat un nou succes, dispunând de CSM Braşov, cu scorul general de 7-1 (3128 – 2875 popice doborâte). În această etapă, antrenoarea Eleonora Ioan a mizat pe următoarele sportive: Daniela Lăcătuşu (538 p.d.), Claudia Simion (533), Elena Rusu (524), Constantin Constanţa (517), Alina Sanda (514) şi Andreea Năstase (507). Astfel, după încheierea primului campionat al sezonului, Conpet-Petrolul Ploieşti se clasează pe locul al doilea în ierarhia provizorie, în spatele campioanei en-titre – Electromureş Târgu Mureş. În acest campionat, echipa originară din Ardeal a reuşit să se impună în ambele întâlniri cu formaţia ploieşteană, semn că şi anul acesta sunt favorite la câştigarea trofeului. ”Sunt mulţumită de parcursul de până acum al fetelor. Obiectivul nostru pentru acest sezon este calificarea la turneul final, competiţie care se va desfăşura la mijlocul lunii iunie, anul viitor”, ne-a declarat antrenoarea Eleonora Ioan.
Vacanţa poate să mai aştepte
Chiar dacă sezonul regulat s-a încheiat, popicăresele ploieştene mai au programate competiţii oficiale. La finele săptămânii în curs, în concurs vor intra cadetele antrenate de Constanţa Constantin, sportive care vor lua parte la Finala Campionatului Naţional pe perechi, de la Iaşi. De la clubul prahovean vor lua parte următoarele ”cupluri”: Angelica Anica – Andreea Urzean şi Loredana Vişan – Ioana Stoica. Apoi, şapte zile mai târziu, dar la Petrila, va fi rândul popicăreselor senioare să intre în competiţie. Perechile formaţiei prahovene vor fi: Alina Sanda – Elena Rusu, Florentina Naghi – Izabela Dumitrescu şi Claudia Simion – Daniela Lăcătuşu. Abia după aceste întreceri jucătoarele ploieştene vor intra în vacanţă, urmând să revină la antrenamente pe 3 ianuarie, anul viitor.