La vâscozitatea excesivă pe care o arată mocirla fotbalului prahovean în ultimii ani, tind să cred că a fost o eroare a destinului faptul că Tristan Tzara a înfiinţat mişcarea dadaistă la începutul secolului trecut.
Nu de alta, dar cunoscutele manifeste care negau tot, înfierând o ordine a lucrurilor stabilită doar de bunul plac al unora, ar fi avut în fotbalul nostru o sursă inepuizabilă de inspiraţie.
Creşterea exponenţială a fariseismului tuturor celor implicaţi în fenomen a făcut ca acesta să aibă un contur atât de gros încât sfidează orice tentativă de normalitate.
Este suficient să îi auzi pe unii conducători cum le doresc ei „succesuri” colegilor de competiţie, atunci când sunt filmaţi, şi ce e la gura lor după ce rămân în „mediul natural” pentru a înţelege aproape tot ceea e trebuie din mizeria în care se scaldă.
Nu ştiu dacă există în acest moment mai mult de trei „oameni de fotbal”, în Prahova, care să facă ŞI din convingere ceea ce fac. Pentru toţi ceilalţi există banii şi atât. Banii lor, ca să ne înţelegem!
Este genul de fenomen pe care DADA, „căluţul lui Tristan Tzara”, ar fi scuipat în permanenţă.
