Fostul junior de naţională, Alexandru Puchea, nu vrea să mai continue la gruparea prahoveană de Liga a III-a, Conpet Ploieşti. El a primit, deja, acordul din partea oficialilor clubului pentru a-şi căuta o nouă echipă, dar până în momentul de faţă nu s-a decis care va fi destinaţia sa ulterioară.
În schimb, deşi portarului Adrian Bica (foto) îi expiră în această lună contractul cu formaţia transportatorilor de ţiţei prin conducte, nici până acum cele două părţi nu au ajuns la un acord privind o nouă înţelegere. În ultimele sezoane, Bica a fost titularul postului şi căpitanul echipei, iar dacă acesta va pleca va fi o pierdere pentru trupa antrenată de Silviu Dumitrescu.
„Din punctul meu de vedere, situaţia este clară şi în cazul lui Puchea şi în cel al lui Bica. Puchea şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă şi va primi actele de transfer la reunirea lotului. În schimb, lui Bica i-am făcut o ofertă pentru prelungirea contractului care îi expiră în această lună şi eu cred că, în cele din urmă, vom ajunge la un acord. Vă spun sincer că eu aş vrea ca el să mai joace la noi cel puţin un an, dar acum mingea este în terenul lui. Dacă el nu va dori să mai continue la Conpet vom găsi soluţii pentru că echipa nu are un obiectiv de performanţă în acest sezon şi ne putem permite să încercăm şi alte variante pentru postul de portar”, ne-a spus Marius Zencenco, preşedintele secţiei de fotbal de la CS Conpet.
Reunirea echipei are loc pe 17 ianuarie şi până atunci multe se mai pot întâmpla.Cel mai probabil, până la momentul reluării antrenamentelor, de la echipa care are cartierul general la Strejnic vor mai pleca doi-trei fotbalişti.
Cristi DAMIAN, Edi MOLDOVAN jogoscasinoonline.eu