CAND VREI SA CONSTRUIESTI CU TUDORACHE SI PASARIN
Februarie 16, 2009 by Edi Moldovan
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stirea zilei 3
Antrenorul Stefan Preda, de la Chimia Brazi, pare a fi pus pe fapte mari in acest inceput de an. Dupa ce a renuntat la antrenorul secund Razvan Vlad - pe care l-a inlocuit cu Danut Blebea - antrenorul Chimiei a trecut si la epurarea lotului de jucatori. Constient ca lupta pentru evitarea retrogradarii nu mai este una acerba, din cauza retragerii unor echipe din aceasta serie, Preda a decis ca e momentul sa-i lase in afara lotului pe veteranii Suditu, Costache si Zahiu si sa dea credit, neconditionat, tinerilor.
Pana aici nimic nu este nou sau surprinzator pentru un tehnician ca Preda.
Partea interesanta a intregii situatii este data de numele jucatorilor pe care antrenorul Chimiei se bazeaza, sau crede el ca se bazeaza in partea secunda a campionatului.
Tudorache, Pasarin, Vulpe, Butufei sau Alexandru sunt doar cativa dintre tinerii fotbalisti pe care Preda este decis sa-i titularizeze in retur. S-a vazut acest lucru inca din partidele de verificare pe care Chimia Brazi le-a disputat in 2009.
Marea dilema este data tocmai de utilizarea acestor jucatori. Sunt ei capabili sa suplineasca lipsa de experienta competitionala doar prin ambitia de a demonstra ca pot fi titulari?
Sau Preda vede in ei viitori jucatori de succes si le acorda o sansa pentru care ei i-ar putea multumi mai tarziu antrenorului de la Chimia Brazi?
Sunt doua intrebari care isi vor gasi raspunsul in timp.
Conducerea administrativa poate incuraja promovarea acestor tineri doar acordandu-i credit lui Preda.
Asa cum si Preda trebuie sa fie constient ca atunci cand faci experimente de acest gen exista riscul “sa nu iti iasa” si sa isi asume responsibilitatea unui posibil esec.
Cert este faptul ca, atunci cand a antrenat pe Chimia Brazi in liga a II-a, Preda a aratat ca poate implementa jucatori tineri in randul titularilor, jocul bun al lui Florin Farcasanu din acea perioada fiind un argument in acest sens.
Comments
Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!