Nu încape niciun dubiu că şi prahovenii care iubesc fotbalul au fost fanii Unirii Urziceni în meciul jucat de gruparea ialomiţeană la Glasgow, împotriva celor de la Rangers.
Şi ei – ca şi toată Europa fotbalistică – au fost entuziasmaţi de succesul fantastic pe care l-a realizat echipa antrenată de Dan Petrescu.
Este pentru prima dată când o echipă românească revine după ce a fost condusă cu 1-0 şi se impune în deplasare în Liga Campionilor.
Dar, mai important, este prima victorie la care românii puteau spera încă dinaintea startului partidei, adică este un succes al consecinţei logice , al continuităţii în planul rezultatelor şi în cel al jocului.
Este o victorie a fotbalului jucat, nu vorbit, Unirea fiind exemplul perfect pentru această demonstraţie. Sunt câţiva oameni în România care ştiu cum arată patronul ialomiţenilor, Dumitru Bucşaru. Asta pentru că el a ştiut să se înconjoare de oameni de valoare, pe care i-a motivat şi care şi-au făcut treaba, aducându-i şi lui un prestigiu la care, poate , nici nu visa.
El nu s-a bătut cu pumnii în piept că echipa lui a luat campionatul, nu a ieşit în faţă când l-a adus pe Dan Petrescu antrenor şi nu a ieşit la rampă nici după succesul de pe Ibrox Park. Pentru că el ştie să conducă.
Inclusiv un club de fotbal care are şansa de a face istorie pentru România în Champions League.
Related posts: