Niciunul dintre noi nu va rămâne mirat de faptul că ai noştri politicieni îşi vor aminti pe parcursul campaniei electorale care tocmai a început cât de mult sunt ei preocupaţi de sport şi cât de mult bine vor să facă ei sportivilor. Băsescu îşi poate aminti de perioada când era căpitan de navă şi îşi va descoperi, probabil, calităţi nebănuite de pilot în cursele bărcilor cu motor, Antonescu, originar din Tulcea, ar vrea să pară regele neîncoronat al pescuitului sportiv, Geoană- diplomat de carieră- ar putea spune că e bun la şah, iar Vadim ne va aminti, făcând referire la istorie, ce frumos este sportul naţional- oina.
Nu va fi aşa, e limpede, dar candidaţii şi acoliţii lor vor include promisiunile care vizează activităţile sportive în mesajele lor către populaţie.
Sătui de aceste aspecte, adevăraţii oamenii de sport vor cunoaşte , din nou, senzaţia de lehamite pe care o încearcă de atâta amar de vreme în astfel de campanii electorale.
Pentru că în ochii celor care candidează la funcţia supremă în stat lumea sportului este doar un target, dintre multe altele, care le-ar putea aduce voturi.
Tocmai de aceea, orice eveniment sportiv important din perioada de campanie va fi cooptat în programul candidaţilor, prezenţele acestora la meciuri de fotbal, de handbal sau la alte competiţii sportive urmând să fie, dintr-o dată, una masivă.
Nu am niciun dubiu!
Related posts: