Federaţia Română de Gimnastică a dat, recent, publicităţi clasamentul cu cei mai buni gimnaşti autohtoni (masculin şi feminin) din anul 2009. Printre laureaţi se regăseşte şi sportiva de la CS Petrolul Ploieşti – Anamaria Tămârjan. Gimnasta prahoveană a încheiat anul, conform statisticii întocmite de forul din Capitală, pe locul secund, fiind devansată de Ana Porgras, care a cucerit o medalie de bronz, la paralele, la Campionatul Mondial de la Londra. Din păcate, accidentările au privat-o pe Tămârjan să fie declarată cea mai bună gimnastă din România, în anul care stă să se încheie. Şi în această lună, sportiva legitimată la clubul ploieştean a suferit o nouă intervenţie chirurgicală, la genunchiul stâng, după ce la finele luni trecute a fost operată la cel drept! Altfel, pe celelalte locuri s-au clasat Gabriela Drăgoi, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Dana Trenca, Daniela Andrei, Larisa Iordache şi Diana Bulimar.
În concursul băieţilor, de departe prima poziţie a fost adjudecată de Marian Drăgulescu, cel care a obţinut două medalii de aur la Campionatele Mondiale din acest an, la sol şi sărituri. A fost urmat în clasament de Flavius Koczi (medalie de argint la sărituri, la CM de la Londra), Robert Stănescu, Cosmin Popescu, Marius Berbecar, Adrian Bucur, Daniel Popescu, Ovidiu Buidoşo, Alin Jivan şi Andrei Muntean.
În altă ordine de idei, Valentin Mavrodineanu a fost considerat cel mai bun sportiv al anului la gimnastică aerobică, clasamentul fiind completat de următorii sportivi: Mircea Brânzea (locul 2), Mircea Zamfir, Cristina Nedelcu, Petru Porime-Tolan, Florin Nebunu, Ferdinand Răileanu, Cristina Antonescu, Cosmin Muj, Corina Constantin.
foto: Ayako Murao jogoscasinoonline.eu
Related posts:
Da. Din cand in cand mai baga cineva in seama si pe gimnastii nostrii. Bine ca fotbalistii astia de c…. toata ziua sunt pe sticla iar cei ce intradevar ne aduc medalii sunt lasati deoparte.
De, asa suntem noi romanii, ne place barfa.