Săptămâna trecută, în oraşul bihorean Salonta, s-a disputat o nouă etapă din cadrul Campionatului Naţional de fotbal-tenis, pentru seniori. La întrecerea găzduită de sala de sport ”Sándor Péter”, protagonista întrecerii a fost echipa CS Blejoi, o grupare alcătuită numai din jucători de la defuncta Tengo Salonta. ”Prahovenii”, care i-au avut în componenţă pe Georgel Bobiş, Páljános Zoltán, Hanyecz Imre, Dorian Olteanu (Ács Krisztian a lipsit, fiind accidentat), au reuşit să se impună în toate cele trei probe – simplu, dublu şi triplu -, consolidându-şi, astfel, poziţia de lider.
În schimb, ”studenţii” de la CSU Ploieşti au luat locul secund în proba de simplu, trei la dublu şi patru la triplu, aflându-se, după etapa de la finele săptămânii trecute, pe locul al treilea în ierarhia provizorie a clasamentului general. Dacă grupările prahovene au monopolizat, aproape în întregime, poziţiile fruntaşe de la etapa din Salonta, celelate locuri ale podiumului de premiere rămase au fost revenit echipelor Victory Cluj-Napoca (formaţie alcătuită din foşti jucători de la Petrom Ploieşti) şi Crişul Oradea. Clujenii şi-au adjudecat locul doi la dublu şi triblu, iar la simplu s-au clasat pe locul al treilea, în timp ce orădenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu locul al treilea, în proba de triplu. La această etapă au fost prezente opt formaţii: CS Blejoi, Victory Cluj-Napoca, CS Crişul Oradea, CSU Ploieşti, Nord-Vest Cluj Napoca, CSM Braşov, Fotbal-Tenis Răzvan Cluj-Napoca şi Chimia Rm. Vâlcea.
Iată rezultatele finale ale etapei de la Salonta:
Simplu
Locurile 1-2: CS Blejoi – CSU Ploieşti 2-0; 3-4: Victory Cluj – Crişul Oradea 2-0;
Dublu
Locurile 1-2: CS Blejoi – Victory Cluj 2-0; 3-4: Crişul Oradea – CSU Ploieşti 1-2;
Triplu
Locurile 1-2: CS Blejoi – Victory Cluj 2-0; 3-4: Crişul Oradea – CSU Ploieşti 2-1.
Related posts: