Parcursul Petrolului Ploieşti în această ediţie de campionat este unul care conduce în mod clar la concluzia din titlu.
Când reuşeşti, ca antrenor, să faci o echipă care să aibă şanse reale de promovare, nu ca altădată, în finalul sezonului, chiar dacă ai avut la dispoziţie doar o fărâmă de bani şi instabilitate cât cuprinde, înseamnă că nu mai ai nimic de demonstrat. Mai ales că nu te afli la prima ispravă de acest gen jogoscasinoonline.eu
Apoi, dacă reuşeşti, ca echipă, să treci peste momentul delicat provocat de cele trei înfrângeri din primele 10 etape şi să ai ulterior 15 meciuri la rând fără să pierzi, atunci iar nu mai e nimic de demonstrat.
Iar dacă, la toate acestea, mai reuşeşti şi să promovezi în prima ligă, fără să ai contracte mari, fără să ai stadion şi fără să ai măcar arbitraje favorabile, atunci nu numai că nu rămâne nimic de demonstrat, dar pui ditamai căluşul celor care s-au grăbit să-ţi cânte prohodul!