Ieri dimineaţă, managerul Petrolului, împreună cu preşedintele Consiliului de Administraţie, Andi Crângu, a avut o întâlnire „de lucru” cu primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici.
În urma acestei discuţii, aşa cum anunţase după terminarea ultimei partide de campionat, de la Brăneşti, Răchită a luat o decizie în privinţa continuării la cârma formaţiei prahovene.
„Pot să anunţ oficial că am luat decizia de a continua la Petrolul Ploieşti, iar obiectivul pentru sezonul viitor este unul clar, şi anume promovarea în Liga I. Am primit asigurări din partea domnului primar Andrei Volosevici că va fi alături de noi, că proiectul va merge mai departe, şi ne dorim să jucăm în primul eşalon pe noul stadion Ilie Oană. Totodată, vrem să rezolvăm şi problemele juridice iar, în acest sens, împreună cu domnul primar, vom avea o întâlnire săptămana aceasta cu acţionarii, în urma căreia sperăm să găsim cele mai bune soluţii pentru club“, a declarat Răchită.
Cu el pe banca tehică, Petrolul a ratat promovarea în Liga I în sezonul recent încheiat, dar a reuşit să fie singura echipă neînvinsă în retur, ultimul meci oficial pierdut de galben-albaştri fiind cel din deplasare cu Delta Tulcea, în luna octombrie a anului trecut!
În această după-amiază, de la ora 18.00, managerul Petrolului va avea o ultimă întâlnire cu suporterii înainte de plecarea în vacanţă, locul ales pentru această întâlnire fiind stadionul Ilie Oană.
Related posts: