În runda programată maine (sambata) în Cupa României la fotbal, nu mai puţin de 5 echipe din judeţ vor încerca să se califice în faza următoare a competiţiei KO. Cert este un singur lucru: în turul următor va evolua cel puţin o echipă din Prahova, pentru că în runda programată astăzi, de la ora 17.30, Chimia Brazi şi Petrolul Teleajen Ploieşti se vor înfrunta în meci direct.
PETROLUL TELEAJEN PLOIEŞTI – CHIMIA BRAZI
Derbiul prahovean din Cupa României se va disputa la Ploieşti, unde se vor întâlni Petrolul Teleajen şi Chimia Brazi. Gazdele partidei au fost excluse în ediţia trecută de campionat ca urmare a neachitării baremurilor de arbitraj, astfel că nu au încheiat sezonul trecut. Pentru partida de astăzi, Teleajenul va conta pe câţiva jucători din vechea gardă, plus mai mulţi juniori transferaţi, recent, de la Matizol Ploieşti. De partea cealaltă, Chimia Brazi se va deplasa cu echipa secundă, titularii disputând astăzi un meci de verificare la Plopeni, în compania formaţiei CSO.
AVÂNTUL MĂNECIU – DINAMO BUCUREŞTI II
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, Avântul Măneciu, are parte de un adversar cu nume în faza secundă a acestei competiţii. De această dată, oamenii lui Dorinel Beznea vor întâlni echipa secundă a lui Dinamo Bucureşti, una dintre cele mai galonate formaţii de la noi din ţară. Oaspeţii de astăzi ar fi dorit să dispute meciul în săptămâna viitoare, dar diriguitorii grupării din Măneciu nu au fost de acord, pentru că în week-end vor fi prezenţi la meci foarte mulţi susţinători ai echipei din Măneciu. Fără nicio problemă de lot, tehnicianul Avântului aşteaptă încrezător partida cu ”câini roşii”, mai ales că vor veni cu mai mulţi juniori în garnitura de bază.
CS BUFTEA – TRICOLORUL BREAZA
În această vară, echipele din Buftea şi Breaza au dorit să fuzioneze pentru a crea o grupare competitivă, dar până la urmă acest deziderat nu s-a mai realizat. Iată că sorţi au decis ca cele două grupări să se întâlnească în această fază a Cupei Românei, de unde, cu siguranţă, va rezulta o partidă extrem de interesantă. Jucătorii celor două formaţii se cunosc foarte bine, după ce în urmă cu trei săptămâni s-au pregătit împreună.
ELECTROSID TITU – CONPET PLOIEŞTI
Fotbaliştii de la Conpet Ploieşti se vor deplasa la Titu, acolo unde îi vor avea ca parteneri de întrecere pe omologii lor de la Electrosid Titu, într-un meci care se anunţă extrem de echilibrat.
Pentru acest test de debut, din lotul care va face deplasarea la Titu, vor lipsi Costel Ilie, suspedat trei etape, şi Irinel Dumitru, accidentat. Incerţi sunt Ilioiu şi Ivan, cei doi fotbalişti aşteptând avizul medicului care se va pronunţa asupra oprtunităţii folosirii lor în acest meci în cursul acestei zile.
În schimb, Silviu Dumitrescu îi va putea utiliza şi pe noii veniţi, Dobrinoiu, Secreţeanu şi Puchea, aceştia având toate documentele valide şi, implicit, drept de joc pentru Conpet Ploieşti.
Related posts: