La meciul de Cupă dintre Avântul Măneciu şi Dinamo Bucureşti II, suporterii gazdelor (n.n. – aproximativ 800) au putut vedea la lucru mai mulţi jucători de primă divizie, dintre care îi amintim pe Goian, Todorovski, Rus, Muşat sau Bălgădrean – cel din urmă fiind un tânăr portar transferat, recent, de la UTA Arad.
În afară de jucătorii menționați, pe banca tehnică a bucureştilor s-a aflat un antrenor cu experienţa primei divizii – Ion Moldovan (foto). La finele partidei de la Măneciu, fostul tehnician al Astrei Ploieşti, Dinamo Bucureşti, FC Argeş sau Oţelul Galaţi a avut numai cuvinte de laudă la adresa trupei antrenate de Dorinel Beznea. ”Am întâlnit o echipă bună, care cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie, cu dăruire foarte multă dar şi cu o dorinţă uriaşă de afirmare a reuşit să creeze panică în sânul formaţiei noastre, conducându-ne cu 1-0, ceea ce nu ne-a convenit. În niciun moment nu s-a pus problema să pierdem acest meci, doar că băieţii mei au tratat un pic de sus formaţia din Măneciu. La pauză le-am spus că ceea ce se întâmplă nu este normal şi că ei reprezintă Dinamo Bucureşti, şi nu gruparea secundă a clubului, deoarece în lot am avut foarte mulţi jucători de la prima echipă. În cele din urmă, experienţa şi valoarea şi-au spus cuvântul”, ne-a declarat Moldovan, cel care este, totodată, şeful centrului de copii şi juniori de la Dinamo.
De partea cealaltă, Beznea a spus: ”Păcat că am rămas numai cu laudele”.
Duelul căpitanilor
Partida dintre Avântul Măneciu şi Dinamo Bucureşti II a oferit un duel interesant, cel al căpitanilor. La gruparea din Capitală, banderola de căpitan a purtat-o Lucian Goian, fotbalist revenit după o accidentare şi care va reprezenta, în viitorul apropiat, o soluţie pentru defensiva lui Ioan Andone. De partea cealaltă, Daniel Stoian a fost căpitanul formaţiei prahovene, jucător care, cu puţin noroc, putea evolua la un alt eşalon valoric.
Cei doi jucători au avut o evoluţie foarte bună, Goian chiar reuşind să marcheze golul victorie, cu o lovitură de cap. Chiar dacă nu a marcat în această întâlnire, D. Stoian a reușit patru pase în care şi-a lăsat colegii singuri cu portarul Bălgădrean! Rezerva lui Curcă fie a fost ocrotită de şansă – Mâinea şi Stanciu nu au nimerit ţinta, fie a avut intervenţii salutare la şuturile expediate de C. Stoian sau M. Savu.
Una peste alta, diferenţa dintre cele două grupări nu a fost una vizibilă, în condiţiile în care numai o vedetă de la Dinamo câştigă, într-o lună, cât bugetul Avântului pe un an de zile!
Related posts:
asics shoes http://www.asics-running-shoes.org