Comunicat de presa al Asociatiei Romane de Minifotbal 02 august 2010
Un grup de cercetători din cadrul Departamentului de Ştiinţe ale Sportului de la Universitatea din Copenhaga sub conducerea prof. Peter Krustrup au făcut public în urmă cu ceva vreme raportul care scoate în evidenţă importanţa practicării fotbalului de către amatori. Din echipa de cercetare au făcut parte nu mai puţin de 50 de cercetători din 7 ţări şi s-a desfăşurat pe o perioadă de timp de 3 ani şi a presupus o serie de de studii asupra unor grupuri diferite de bărbaţi, femei şi copii împărţiţi în 3 eşantioane: unul care a practicat fotbalul, un altul care a fost pus doar să alerge şi un al treilea care a reprezentat grupul de control. Rezultatele au fost unele remarcabile în ceea priveşte efectul fotbalului asupra amatorilor cu vârste cuprinse între 9 şi 77 de ani.
Prof. Peter Krustrup concluzionează într-unul din articolele publicate în urma studiului faptul că “fotbalul este cel mai popular sport de echipă care conţine factori motivaţionali şi sociali care contribuie la menţinerea unei vieţi active din punct de vedere fizic”. Studiile prezentate demonstrează că fotbalul practicat de amatori, cunoscut în România şi sub numele de minifotbal, în jur de 2-3 ore pe săptămână ajută întregul sistem cardiovascular şi muscular, dar şi metabolismul indiferent de gen, vârstă sau gradul de experienţă. Astfel fotbalul practicat recreaţional pe terenurile de minifotbal reduce în mod categoric riscul bolilor cardiovasculare, dar şi a fracturilor, din acest punct de vedere fiind în mod clar superior joggingului, susţine acelaşi raport de cercetare.
Totodată studiul arată că fotbalul de agrement, desfăşurat pe spaţii restrânse, minifotbalul, poate fi caracterizat ca având o înaltă componentă aerobică situată la un ritm cardiac de 80-85% faţă de valoarea maximă înregistrată la jucătorii profesionişti de fotbal. În plus, alergările de mare viteză, sprinturile, săriturile şi întoarcerile asigură jucătorului de minifotbal o înaltă utilizare a muşchilor şi oaselor. Această formă de agrement duce implicit şi la o pierdere mare de grăsime.
“Aceste rezultate confirmă ştiinţific faptul că demersul Asociaţiei Române de Minifotbal în a aduce cât mai multe persoane pe terenul de minifotbal poate contribui la starea de sănătate a întregii populaţii şi sunt sigur că beneficiile fotbalului pentru amatori nu se opresc aici. Cu siguranţă cercetarea ştiinţifică ne v-a demonstra şi alte aspecte pozitive la care putem ajunge prin practicarea minifotbalului 1-2 ore pe sătămână. Toate acestea ca să nu mai vorbim de conceptul de integrare prin sport care stă la baza tuturor acţiunilor noastre”, ne-a declarat Răzvan Burleanu preşedintele Asociaţiei Române de Minifotbal care numără în prezent peste 20.000 de practicanţi de fotbal amator implicaţi în campionate la nivel local de-a lungul întregului an.
Cercetarea s-a realizat având ca partener central unitatea de cercetare şi analiză F-MARC din cadrul FIFA, căruia i s-au alăturat şi alţi parteneri, cum ar fi Proiectul „Let’s Move” demarat de Michelle Obama pentru lupta împotriva obezităţii în rândul tinerilor din America care promovează fotbalul ca activitatea sportivă cea mai recomandată. În România promotorul principal al fotbalului pentru amatori este Asociaţia Română de Minifotbal.
Pentru mai multe informaţii nu ezitaţi să ne contactati:
E-mail: [email protected] , tel.: 0723.16.50.32 sau 0741.799.932
(Răzvan Burleanu, Preşedinte – Asociaţia Română de Minifotbal)
Related posts: