Începând de astazi, jucătorii Petrolului Ploieşti au revenit la antrenamente, ei având o pauză de două zile după revenirea din cantonamentul de la Predeal.
În această săptămână echipa pregătită de Vivi Răchită mai are programate alte două meciuri de verificare. Joi, de la ora 11.00, pe stadionul Ilie Oană, Petrolul va întâlni Chimia Brazi, urmând ca vineri echipa să plece în cel de-al doilea stagiu de pregătire centralizată.
Partida de joi reprezintă prima întâlnire amicală a verii pe care petroliştii o dispută la Ploieşti .
Chiar dacă, în prima fază, se stabilise ca loc de efectuare a celui de-al doilea cantonament localitatea Gura Humorului, această variantă „ a picat”, ploieştenii urmând să-şi plaseze cartierul general la Câmpulung Moldovenesc.
Sâmbătă, Petrolul va disputa, deja, primul meci din cantonamentul „moldovenesc”, împotriva formaţiei Rapid CFR Suceava, grupare de la care au ajuns la Petrolul doi fotbalişti: Florin Plămadă şi Florin Plecanciuc.
Amicalele Petrolului din această vară
Până acum, Petrolul a disputat 5 meciuri de verificare, de la reluarea pregătirilor.
Bilanţul este unul pozitiv, adversarii nefiind de top: 4 victorii şi un rezultat de egalitate.
Ploieştenii au marcat 17 goluri şi au primit doar 4, bifând şi două meciuri în care nu au primit gol.
Iată care au fost adversarii Petrolului în meciurile de verificare din această vară şi care au fost scorurile partidelor respective:
CSO Plopeni – Petrolul 1-2 (la Plopeni)
Unirea Urlaţi – Petrolul 1-7 (la Urlaţi)
Unirea Câmpina- Petrolul 0-5 (la Câmpina)
Petrolul – Viitorul Constanţa 1-0 (la Braşov)
Petrolul – CS Otopeni 2-2 (la Câmpina)
Related posts: