În cadrul etapei a XI-a din cadrul Ligii I de fotbal feminin, echipa CS Brazi a pierdut cu scorul de 6-1 disputa din deplasare cu Olimpia Cluj. A fost al doilea eşec consecutiv înregistrat cu acelaşi scor de către jucătoarele prahovene, după cel de săptămâna trecută, de la Târgu Mureş. Ca şi atunci, sportivele antrenate de Alexandru Iordache şi Valentin Stanciu au întâlnit o altă formaţie neînvinsă în actuala stagiune, care are ca obiectiv câştigarea titlului naţional.
Singurul al formaţiei din Brazi a fost izbutit de atacantul Nina Anca, cu un şut de la 18 metri în vinclul porţii adverse, iar conform martorilor prezenţi la întâlnire a fost cel mai frumos gol al partidei. De partea cealaltă, localnica Cosmina Duşa – componenta lotului naţional – a marcat de cinci ori în plasa porţii jucătoarelor de la Brazi, ultimul gol al clujencelor fiind izbutit de Ştefania Vătavu.
În această partidă, antrenorii echipei prahovene au mizat pe următoarele sportive: Dincă – Mihălcescu, Florea, Burtică, Bucur, Crăciun – Grozeanu, Bârdea, Tănase – M. Radu, N. Anca, iar în secvenţele de final au mai intrat O. Radu şi M. Dumitru. Celalte rezultate ale etapeia XI-a au fost: Sporting Craiova – FC Alice&Tunes Piteşti 6-1, Metalul Vlahiţa – CFF Clujana Cluj-Napoca 0-3, SN Constanţa – AFC Fair Play Bucureşti 0-0, Motorul Oradea – CSS Târgovişte Feminin 3-0, Nicolae Dobrin – Municipal Târgu Mureş 2-6, iar Real Craiova a stat.
Duminică se va disputa etapa a XII-a, penultima a turului, iar CS Brazi va avea zi de pauză, ca urmare a retragerii din campionat a formaţiei Smart Bucureşti, după disputarea primei etape a sezonului.
Related posts: