La 28 de ani şi jumătate, atacantul Daniel Opriţa a semnat, în această iarnă, pentru Petrolul Ploieşti.
Acest lucru a fost posibil datorită faptului că actualul antrenor al grupării ploieştene, Vivi Răchită, a arătat că are încredere în capacitatea de revenire a lui Opriţa la o formă sportivă bună, aşa cum a avut în perioada în care a evoluat la Steaua.
Chiar dacă Răchită i-a dat o şansă de reabilitare lui „Dinel”, va fi important pentru jucător, dar şi pentru Petrolul, ca acesta să arate că încrederea acordată nu a fost doar o toană a lui Răchită.
În ciuda faptului că, în cantonamentul montan pe care echipa petrolistă l-a efectuat la Predeal, Opriţa a „tras tare” pentru a ţine pasul cu mai tinerii lui coechipieri, în meciurile de verificare disputate până acum de Petrolul a demonstrat că nu a scăpat, încă, de vechea problemă a concentrării în momentele importante, el fiind unul dintre „ratangii” fotbalului românesc.
Mai mult, a avut mai multe accidentări în ultimii ani şi potenţialul lui fizic este în scădere.
Şi din această cauză, Opriţa a schimbat foarte des echipele în cariera sa, evoluând în trecut la FCM Reşiţa, Steaua, Dinamo, UT Arad, Deportivo Lorca (liga a III-a spaniolă) sau FC Aarau (prima ligă din Elveţia).
După ce a dat probe pe la CS Otopeni şi Concordia Chiajna, Opriţa a ajuns la Petrolul şi are la dispoziţie un retur de campionat pentru a le demonstra că se înşală tuturor acelora care-l consideră „un jucător terminat”.
Related posts: