În ciuda eşecului, lamentabil, din ultima etapă, de pe teren propriu, în faţa “chimiştilor” de la Brazi, unii extrem de “sprinteni” pe final de campionat, oficialii de la divizionara „C” Conpet Ploieşti nu au incriminat, în vreun fel, comportarea fotbaliştilor, din acest meci. De fapt, a aduce acuze, când jucătorii care evoluează pe cocheta arenă de la Strejnic au obţinut cea mai frumoasă performanţă din istoria acestei formaţii, nu ar fi tocmai rezonabil. Repet, chiar dacă au fost făcuţi… KO, de către partenerii lor de întrecere, în ceasul al 12-lea. Desigur, criticile nu vor lipsi. Dar, dacă vor fi constructive şi, mai ales, venite din partea unor oameni care iubesc fenomenul fotbalistic, atunci, echipa locală – ca, de altfel, şi investiţia făcută, la Strejnic, în baza sportivă, antrenori, sportivi şi nu numai – va continua pe un drum la capătul căruia se pot culege roadele aşteptate. În caz contrar, beneficiari vor fi indivizi, care, de mai mult timp, aşteaptă să le (mai) vină şi lor rândul!
Cei care doresc o nouă “înscăunare”, acolo unde au realizat contraperformanţe de notorietate, vor trebui să treacă, cu siguranţă, înainte de a încerca să le mai… repete, prin “furcile caudine” ale membrilor Consiliului de Administraţie al SC Conpet SA Ploieşti. Organism care se va reuni, vineri, în şedinţă de lucru. Dacă doritorii de reluare a unor funcţii vor trece cu bine de vot, se vor putea „aşeza la munca de jos”, după o nouă şedinţă de CA, de această dată a CS Conpet. Acolo, săptămâna viitoare, se vor discuta probleme strict tehnice şi, desigur, organizatorice. Dar, din datele pe care le deţinem, s-ar părea că performerii actuali – preşedinte de secţie fotbal, antrenor, lot de jucători – vor continua activitatea tot împreună. O fi bine pentru unii, o fi rău pentru alţii?
Related posts: