Pentru Petrolul Ploieşti, ediţia trecută de campionat a fost una în care echipa. chiar dacă nu a reuşit să promoveze, a arătat că este pe drumul cel bun, gruparea antrenată de Vivi Răchită reuşind să adune mai multe “recorduri”, cifre care reliefează, în mod cert, că s-a pus baza unei construcţii solide, care se poate ridica, în sezonul viitor, până la nivelul Ligii I.
În ciuda faptului că s-a plecat, practic, de la zero, cu un lot de jucători alcătuit pe alte criterii decât cele ale performanţei sportive- din cauza lipsei banilor- ploieştenii au adunat puncte care le-au permis să spere la promovare până cu o etapă înainte de final.
Petrolul a avut cea mai bună defensivă din seria I, cu doar 20 de goluri primite, dintre acestea doar 8 fiind încasate în retur.
Tot Petrolul a fost echipa cu cele mai puţine înfrângeri- doar 3- toate fiind consemnate în primele 10 etape ale campionatului.
Ploieştenii au stabilit şi recordul de invincibilitate- 24 de partide consecutive- având, totodată, şi cea mai lungă serie de meciuri în care echipa nu a primit gol- 7 partide la rând!
Superlativele Petrolului nu se opresc, însă , aici.
Gruparea antrenată de Răchită a avut – din păcate- şi cele mai multe meciuri egale din serie- nu mai puţin de 13- dar a fost şi singura echipă care nu a pierdut niciun meci disputat pe teren propriu, din acest punct de vedere stadionul Ilie Oană fiind un adevărat talisman pentru galben-albaştri.
Petroliştii au mai bifat un “record”, ei alcătuind echipa cu cele mai multe goluri marcate în deplasare în trecuta ediţie de campionat având 27 de reuşite.
Cea mai clară victorie a Petrolului a fost realizată pe teren propriu, 5-0 cu Dunărea Galaţi, în tur, şi tot în tur ploieştenii au suferit şi cea mai drastică înfrângere, în etapa a II-a, 0-3 la Snagov.
Cele mai multe dintre victoriile Petrolului au fost obţinute cu scorul de 2-0 ( de 6 ori), în vreme ce rezultatul cel mai des întâlnit în meciurile în care a evoluat echipa ploieşteană a fost 1-1 (de 7 ori).
În fine, Petrolul şi-a mai trecut în cont un superlativ, având cei mai mulţi marcatori, nu mai puţin de 17 !!!
Intersantă este şi repartiţia golurilor reuşite de echipa petrolistă în campionatul anterior. Dintre cele 55 de reuşite ( n.n- Petrolul figurează cu 58 de goluri marcate , dar 3 au fost acordate la masa verde, prin retragerea celor de la Cetatea Suceava) nu mai puţin de 27 au fost marcate pe finalurile de reprize : 13 între minutele 31-45, şi 14 între minutele 76-90.
Cele mai puţine goluri au fost reuşite de ploieşteni în startul partidelor, în primul sfert de oră Petrolul marcând doar de două ori- Minciună, minutul 5 la Bacău şi Şomodean, minutul 3 , la Breaza.
Superlativele Petrolului
Cea mai bună apărare – 20 de goluri primate |
Cel mai bun atac în deplasare- 27 de goluri marcate |
Cele mai puţine înfrângeri – 3 |
Cele mai multe remize – 13 |
Cea mai lungă serie de invincibilitate – 24 de meciuri |
Cea mai lungă serie de meciuri fără gol primit – 7 |
Cei mai mulţi marcatori- 17 |
Singura echipă neînvinsă pe teren propriu |
Golgheterii |
Constantin Budescu – 14 goluri |
Cristi Vlad – 7 |
Robert Elek – 5 |
Daniel Opiţa, Constantin Stoica, Bogdan Minciună – câte 4 |
Jean Bozga – 3 |
Roman Radchenko, Liviu Mihai, Victoraş Cataramă şi Brandon Dimbi – câte 2 |
Bozidar Cosic, Paul Şomodean, Pompiliu Stoica, Daniel Chiriţă, Mihai Tudor şi Alexandru Benga- câte unul |
Repartiţia golurilor pe minute: |
Intervalul 1-15: 2 |
Intervalul 16-30: 12 |
Intervalul 31-45: 13 |
Intervalul 46-60: 4 |
Intervalul 61-75: 10 |
Intervalul 76-90: 14 |
Goluri marcate în repriza I: 27 |
Goluri marcate în repriza a II-a: 28 |
Related posts:
Mi-a parut si mie rau ca nu au pormovat.. Merita Vivi Rachita au un sezon destul de bun zic.