Cu siguranţă, mulţi “curioşi” şi nu numai, s-au întrebat şi probabil se mai întreabă şi acum – ce se întâmplă la echipa fanion a judeţului Prahova, Petrolul Ploieşti, de există un număr aşa mare de jucători accidentaţi. Pentru a le “astâmpăra” curiozităţile, firesc, l-am abordat pe medicul echipei, dr. Micea Miu (în foto, în prim – plan), pentru a ne expune situaţia exactă referitoare la starea de sănătate a “lupilor galbeni” care nu au putut evolua în ultima perioadă.
Punctual, dar şi la obiect, medicul Miu ne-a expus, pe scurt, diagnosticele “pacienţilor” petrolişti.
Gabriel Crăciun şi Adrian Crăciun sunt refăcuţi şi pot fi utilizaţi în orice meci numai dacă antrenorul formaţiei consideră că are nevoie de serviciile lor. În aceeaşi situaţie se regăsesc atât Ionuţ Neagu care a avut o leziune fibrilară, dar şi Roman Radchenko – contractură musculară, înaintea meciului de la Galaţi – care, şi ei, pot fi reînregimentaţi în lotul echipei “galben-albastre”.
Pe lista indisponibililor se mai regăsesc Adrian Neagoie – al cărui diagnostic,sindrom pubalcic, impune un repaus prelungit, dar şi un tratament chino-terapeutic special – precum şi Bozidar Cosic(cu mioentezită a gambei drepte – leziune între muşchi şi tendonul lui Ahile), ambii fotbalişti urmând un riguros program de recuperare, care îi va readuce pe gazon, după cum ni s-a spus, în cel mai scurt timp posibil. Poate, chiar în partida de mâine, de la Râmnicu Sărat.
Într-o situaţie mai mult decât specială se regăseşte tânărul atacant Marian Pop, a cărui refacere este mai anevoioasă şi care necesită o perioadă de cîteva luni pentru recuperare. Oricum, acesta nu mai poate reveni pe gazon în acest retur de campionat.
Întrebat asupra potenţialului de joc al fotbaliştilor Victoraş Cataramă şi Florin Plămadă, Mircea Miu şi-a spus punctul de vedere:” La ei este o problemă mai aparte, cauzată de aspecte biologice şi fiziologice impuse de vârstă. Dacă vreţi, şi saltul de la ligile inferioare la rigorile ligii secunde au avut efect asupra evoluţiei lor, ca să nu mai vorbesc despre biotipul emoţional al fiecăruia dintre ei”.
La finalul discuţiei noastre, doctorul Mircea Miu ne-a mai declarat:”Accidentările despre care aţi făcut vorbire nu sunt consecinţa antrenamentelor, din moment ce ele au fost efectuate raţional şi extrem de riguros concepute, raportat la ciclul etapei respective. Alimentaţia fotbaliştilor a fost conform standardelor, meniul – unul supravegheat, iar medicaţia şi condiţiile de refacere – la un nivel de primă ligă ! Poate că au fost ceva probleme legate de viaţa personală a fiecăruia dintre jucători care şi ei trebuie să se alinieze unui standard performant !
În urma acestui material, cu siguranţă, fiecare dintre cititorii ziarului nostru poate trage concluziile ce se impun asupra modului în care se lucrează la echipa fanion a judeţului Prahova, Petrolul Ploieşti.
Related posts: