AMBITII SI REALITATI LA PETROLUL PLOIESTI

Septembrie 24, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

suporteri_petrolul_reunire_lot După 6 etape disputate de Petrolul Ploieşti în acestă ediţie a Ligii a II-a de fotbal se poate observa lesne că ambiţiile de mărire ale grupării prahovene se bat cap în cap cu realităţile existente la club: o formaţia adunată în pripă, jucători liberi de contract şi “în vârstă”, fără bani şi cu o grămadă de promisiuni venite din partea municipalităţii. Aşa a început Petrolul campionatul, situaţie în care orice om care cunoaşte cât de cât fenomenul şi care stă cu picioarele pe pământ poate să îşi dea seama că nu se poate face performanţă.

Parcă sfidând evidenţa, la startul acestei ediţii de campionat, antrenorul Vivi Răchită şi jucătorii Cristi Vlad şi Bogdan Minciună au vorbit deschis despre promovarea în prima ligă.

Sigur, atiutudinea pare una justă, pentru că dacă nu te înscri în competiţie pentru a câştiga nu ai mentalitate de învingător. Pe de o parte. Pe de altă parte, nu poţi  să ajungi pe acoperişul unei construcţii din moment ce tu nu ai nici măcar fundaţia construită.

Primarul

După ce echipa a fost preluată de municipalitate, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a avut un rol foarte important în derularea ulterioară a evenimentelor. Chiar dacă “a mai scârţâit” pe ici pe colo, implicarea edilului-şef nu poate fi contestată, în mare parte, ceea ce a ţinut în mod direct de persoana sa fiind, în acest moment, fie rezolvat, fie în curs de rezolvare. Ceea ce trebuie înţeles de către toată lumea este faptul că nici în administraţie şi nici în fotbal nu poţi avea rezultate peste noapete doar pentru că te numeşti într-un anume fel.

Răchită

E greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat la echipă dacă Vivi Răchită nu se înhăma la acest proiect. Este, fără niciun dubiu, omul central al acestui proiect, sacrificiile făcute de el, contestate de unii, fiind evidente. Asta nu înseamnă că Răchită nu a greşit până acum. Lipsa de tact în relaţiile cu unii jucători şi desele “reaşezări” de ordin tactic pe care le face în timpul derulării partidelor având la dispoziţie o formaţie lipsită de omogenitate îi pot fi imputate lui Răchită.

Jucătorii

Uşor-uşor, odată cu trecerea timpului, relaţiile de joc dintre fotbaliştii care se află acum în lotul Petrolului devin din ce în ce mai omogene. Dincolo de latura sportivă şi de valoarea fiecăruia dintre fotbalişti, mai important, în situaţia actuală a echipei este caracterul jucătorilor. Pentru că, în ziua de astăzi, rar mai găseşti jucători care să fie dispuşi să fie plătiţi cu ţârâita sau deloc, dar care să fie conştienţi că asta nu trebuie să le afecteze randamentul din teren.

“Mă bucur să constat faptul că 90% dintre jucători au character”- declara Răchită după Victoria obţinută de Petrolul cu FC Botoşani. Dacă procentul este unul just, atunci este de aşteptat ca şi rezultatele să apară în meciurile viitoare.

Suporterii

Mai rar se întâmplă la o grupare aflată în situaţia Petrolului ca suporterii să fie primii care înţeleg momentele tensionate prin care trece clubul. Mai mult, ei au stabilit un record în România, adunând bani pe care i-au dat echipei. Dacă la toate aceste aspecte se adaugă şi susţinerea necondiţionată de care jucătorii se bucură la fiecare meci, indiferent de rezultat , dar şi faptul că fanii nu au provocat scandaluri în acest sezon la niciun meci, nici acasă , nici în deplasare, avem imaginea completă a unei galerii de nota 10.

În aceste condiţii, fără să aibă presiunea unei promovări aproape imposibil de realizat, Petrolul poate să parcurgă etapele reconstrucţiei în acest sezon şi se poate gândi, cu adevărat la revenirea în prima ligă abia din sezonul viitor.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!