Cu o piaţă imobiliară aflată în cădere liberă, tertipurile vânzătorilor făcute pentru a încerca să scoată un preţ cât mai bun îmbracă forme dintre cele mai variate.
Într-un asemenea context, un vânzător din Ploieşti, să-i spunem „Petrolul”, a încercat să vândă unei cumpărătoare, să-i spunem „Liga I”, o casă renovată pe dinafară, dar cu fundaţia şubredă.
Preţ de câteva luni, cumpărătoare a părut convinsă de faptul că acea casă scoasă la vânzare merită banii ceruţi de vânzător. A venit, a văzut-o, chiar i-a plăcut şi, uitând să verifice fundaţia, a fost la un pas să semneze contractul de vânzare-cumpărare.
Dar, chiar în ziua decisivă, din tumultul studenţesc al „Regiei” a apărut un alt vânzător, cu o ofertă mult mai avantajoasă pentru cumpărătoarea noastră. Casa nu era ea renovată recent, dar avea o fundaţie trainică şi, în cele din urmă, acest fapt a fost determinant.
Cumpărătoarea a dat banii pe casa din Regie, iar vânzătorul din Ploieşti a rămas cu buza umfltă, dar cu minuscula satisfacţie de a fi încercat toate tertipurile care au depins de el pentru a realiza tranzacţia. Şi, pe aceeaşi buză umflată a rămas şi întrebarea: „Dacă avea casa şi fundaţie solidă?”
Related posts: