ASO Slanic

Ianuarie 21, 2009 by redactie  
Filed under ASO Slanic, Fotbal AJF

Fotbalul slanicean, mai mult in mediocritate

 

Prima aparitie oficiala a fotbalului din Slanic este datata din vara anului 1948, cand s-a afiliat la „Liga de Sud”, sub numele de Clubul Atletic Minierul Slanic.

Culorile traditionale ale echipei sunt alb-albastru, iar stadionul din Prajani, unde isi disputa meciurile are o capacitate 500 locuri. Primul joc al echipei proaspat afiliate s-a disputat contra gruparii de juniori de la U.M. Concordia Ploiesti, in fata careia a pierdut cu 3-0 (3-0). Dar iata prima formatie aliniata de Minierul, publicata in ziarul “Presa”, din 7 septembrie 1948: Isar I - Gheorghe, Coman, Gruianu, Ionescu, Isar II, Chiru, Rusu, Paraschiv, Sibianu si Gaby Stefanescu.

Primul joc din cadrul Campionatului Districtual la sustinut duminica, 12 septembrie 1948: S.A.P. Urlati - C.A. Minierul Slanic 1-1 (1-1). Dupa doi ani, in toamna lui 1950 a promovat in Categoria a II-a valorica, iar din primavara lui 1951 a purtat numele Spartac Slanic. In 1955, Flacara (dupa noul nume) a castigat primul sau trofeu, a fost campioana raionului Teleajen si dupa ce a invins, in finala pentru „titlu”, Recolta Drajna de Jos, a „bifat” si prima participare la barajul pentru promovare in „Regiune”. In anii 1956 si 1957, s-a numit Energia si l-a avut ca presedinte pe doctorul chirurg Mihai Popescu. Din primavara anului 1958 s-a numit Olimpia Slanic si a fuzionat cu Recolta Prajani, in vara lui 1958. S-a reinfiintat in vara lui 1959 si a participat la Campionatul Raional Teleajen, sub numele de Salina Slanic. A cucerit un nou „titlul” de campiona a raionului Teleajen (1960) si a patruns, dupa sustinerea unui baraj, pentru prima data intre echipele de „elita” ale regiunii Ploiesti. Dupa restructurarea sistemului de organizare al fotbalului regional a fost retrogradata in Categoria a II-a inter-raionala, esalon in care Olimpia (dupa noul nume purtat) a evoluat pana la desfiintarea acestui esalon valoric - 1963.

Echipa din Slanic a beneficiat intre anii 1948-1964 de una dintre cele mai bune baze sportive din judet, avand un stadion cu o capacitate de 7.000 de locuri, cu tribune circulare din beton, cu instalatie de nocturna si o frumoasa pista de atletism. El a fost distrus in 1964 pentru a se face loc noii exploatari miniere de sare. Echipa a evoluat pentru o perioada de patru ani la Plopeni, pe stadionul “Metalul”. La revenirea in raion, a cucerit un nou „titlu” (1965) in fata „eternei rivale” Avantul Maneciu. Dupa un sezon in „Regiune” (1965-66) isi schimba numele in Minerul si a participat, in continuare, la Campionatul Raional Teleajen. In vara lui 1967, Minerul Slanic si Viitorul Prajani au fuzionat formand Viitorul Slanic, nume sub care a repromovat (dupa disputarea unui baraj) in Campionatul Regional Ploiesti. Din lotul de jucatori care au obtinut promovarea au facut parte: Toma Tudoroiu, Nicolae Haina I, Stelian Borcea, Ovidiu Haina II, Iancu, N. Mocanu, Minzicu, Petre Costescu, Constantin Mocanu, Ion Plaiasu si Ion Bonciu.

 

Cea mai mare performanta

 

In anul 1971, Viitorul Slanic a promovat in campionatul republican, Divizia C, fara baraj, ca urmare a cresterii numarului de echipe din acest esalon. Presedintele sectiei Fotbal a fost Ion C. Alionte, iar din lotul de jucatori care au realizat cea mai buna performanta a echipei din Slanic au facut parte: Tanase Tudoroiu, Stefan Mocirla, Petre Costescu, Stelian Borcea, Ion Stroelescu, Nicolae Haina, Ion Borcea, Ovidiu Haina, Nicolae Teodorescu, Constantin Mocanu, Emilian Huza, Eugen Bocaneanu, Ion Mocanu, Ion Catel, Nicolae Corbu, Eugen Marinescu, Adrian Tudoroiu, Liviu State, Vasile Pasare, Ion Aurel Stanciu, Florea. Antrenorul echipei fiind Ferdinand Czepolsky. Dupa numai un singur sezon in Divizia C (1971-1972), Viitorul Slanic a retrogradat in Campionatul Judetean Prahova si in anul 1976 a retrogradat in Categoria a II-a valorica.

 

Perioada de anonimat

 

In urmatoarea perioada echipa de fotbal ce a reprezentat Slanicul, ca de altfel pe toata durata existentei sale, a fost mai tot timpul „pasata” intre: Salina din localitate, Complexul Balnear (avand ca presedinte pe Gheorghe Dima) si Municipalitate. Acesta a fost una dintre cauzele pentru care slanicenii n-au avut o evolutie stabila, retrogradand chiar si in ultimul esalon valoric al fotbalului judetean. In 1979 a revenit in principala competitie fotbalistica prahoveana si dupa numai doi ani a coborat din nou in aerul moale al campionatului satesc.

Din anul 1981, este din nou preluata de catre salina Slanic si sub numele de Minerul urca din nou, tot pentru sezon, pe scena de elita a fotbalului prahovean, dupa care echipa nu-si mai regaseste cadenta si ramane in anonimat timp de 10 ani. A mai obtinut o promovare (1985), care a fost doar o simpla amagire pentru suporterii echipei. Din 1988, reprezentanta minerilor a sustinut un nou baraj si promoveaza in esalonul doi valoric judetean. Din 1991, odata cu reorganizarea sistemului de disputare al fotbalului judetean, Minerul a facut parte din prima serie constituita sub numele de Liga I judeteana.

 

O noua promovare

 

Urmatoarea performanta realizata de Minerul a fost la finele sezonului 1994-1995, cand a revenind in esalonul de elita al judetului, ce purta, de asta data, numele de Divizia C judeteana. Au realizat aceasta „urcare” jucatorii: Mihai Petrache, Ion Mocanu, Adrian Pana, Marius Iordache, Adrian Deliu, Dragos Dragomir, Marian Dumitru, Gheorghe Costescu, Robert Manzicu, Victor Avram, Cristian Gheorghe, Marian Paslaru, Florin Mihai, Dragos Borcea, Cristian Mocanu, Cristian Badulescu, Toni Tudoroiu, Liviu Willy Haina, Constantin Plaiasu, Ion Musoiu, Florin Parapancea, Sorin Carstea, Mihai Avramescu si antrenorul Viorel Marin si jucatorul-antrenor Cristian Teleanu. Dupa o perioada de patru ani, timp in care la „Prajani” s-au disputat multe jocuri spectaculoase, „Minerii” au retrogradat din Divizia D, revenind iar in prim-planul fotbalului prahovean prin ce s-a intamplat dupa editia de campionat 2001-2002. La ultima participare „in elita” lotul echipei avea urmatoarea componenta: Eugen Raduta, Constantin Dorel Popa, pentru postul de portari si jucatorii de camp Gheorghe M. Dumitru, Bogdan Iliescu, Dorel Jipa, Victor “Bodo” Bratu, Cristian Teleanu, Viorel “Biti” Geangu, Georgian Mocanu, Daniel “Tipa” Stoian, Marius Dogaru, Daniel Plaiasu, Dragos Borcea, Cristian “Snap” Alionte, Gheorghe Costescu, Marius Barbu, Cristian Ristea, Ionut Banu, Danut Lunca, Adrian Deliu, Paul Burnescu, Bogdan Stroe si Marius Mihai. Antrenor Constantin Stefan, presedinte onorific - Liviu Mihailescu, presedinte - Nicolae Enescu, vicepresedinte - Marius Voinea. Din lipsa resurselor financiare si-a vandut locul din Liga I judeteana, contra sumei de 20 milioane, beneficiara fiind Avantul Maneciu. A pornit la un nou drum, cu o noua echipa formata, inscrisa in Liga a II-a judeteana. Pentru „mineri” au urmat doua promovari consecutive. Prima s-a produs in vara lui 2002 cand a acces Liga I judeteana, cea de-a doua fiind la finele sezonului 2003, cand a revenit in elita fotbalului judetean.

Dupa doar un sezon au revenit in Liga I judeteana, esalon valoric in care activeaza si in prezent. Pentru un sezon (2005-2006), a purtat, din nou, numele de Olimpia si a avut urmatorul lot de jucatori: Pandelescu, Nica (portari) - Neagu, Litu, V. Stoica (cpt.), Damian, Moise, Gherghinoiu, Ionita, A. Minzicu, Holtei, Tiberiu Ianculescu, Boiangiu, Dandu, Blidaru, Burlacu, Brumaru, Petrescu (jucatori de camp). Antrenor Lucian Sotir.

Din 5 martie 2007 poarta numele de Asociatia Sportiva Oraseneasca (ASO) Slanic, avand ca presedinte pe Florin Burnescu, vicepresedinte pe Gheorghe Lazar, iar delegatul echipei este Cristi Damian.

 

Sezonul 2008-2009

 

Dupa prima parte a campionatului, echipa se afla locul secund al seriei VEST, al Ligii B PRAHOVA, fiind doar la un punct distanta de liderul Artsani Paulesti. Pana acum, ASO Slanic a folosit urmatorul lot de jucatori: Badulescu Gabriel Mihai (portar), Bratu Victor, Burnescu Florinel Paul, Catrina Aurelian, Carbunaru Mihai Marian, Cojanu Ion Irinel, Cursaru Dragos, Damian Cristinel, Dandu Mihai, Dragomir Nicolae Robert, Dumitran Ramon, Geangu Gabriel Madalin, Geangu Georgian Viorel, Grigore Andrei, Hila Constantin, Ionita Marius Georgian, Ionita Valentin Ion, Lovin Alexandru, Moroita Marian, Petrescu Valentin Georgian, Radulescu Marius, Savulescu Robert, Solomon Tatian Gabriel.

Vedeta echipei a fost liberoul Marius Radulescu, fotbalist care are multe prezente in esalonul secund al fotbalului romanesc, dar in special in Liga a III-a, mai ales pentru echipa Petrolistul Boldesti. 

 

 

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!