COTAN LASAT PE DINAFARA

Alin Cotan Despre eventualul transfer al lui Alin Coţan (în foto) de la Petrolul la o formaţie de prim eşalon (Gloria Bistriţa, Astra Ploieşti sau Pandurii Târgu Jiu) s-au scris multe rânduri, atât în presa locală cât şi în cea naţională.

Din păcate pentru talentatul mijlocaş, niciuna dintre variantele vehiculate nu s-a dovedit a fi una realistă, astfel încât jucătorul a efectuat perioada de pregătire tot cu Petrolul.

Mai mult, în toată această tevatură legată de schimbarea Consiliului de Administraţie şi de negocierile dintre noii factori de decizie ai clubului ploieştean şi jucători, Coţan a fost lăsat pe dinafară, nefiind implicat în niciun fel de discuţii. Cel puţin aşa susţine jucătorul, care a declarat că ar vrea să rămână la Petrolul, dar că acest aspect nu depinde de el.

Măine echipa ar trebui să plece în cantonament şi ar fi pentru prima dată de când am încheiat junioratul când nu sunt ooptat în lot pentru o pregătire de vară. Pentru mine, ca jucător, un asemenea stagiu este foarte important. Eu am mai spus că sunt jucător profesionist, mă aflu sub contract cu Petrolul şi vreau să joc pentru acest club. Dar trebuie să vrea şi clubul. S-a tot vorbit că nu am vrut să semnez un nou contract, pe bani mai puţini, pentru că Primăria nu are de unde să dea mai mult, dar pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic în acest sens“, ne-a declarat fotbalistul.

În situaţia lui Alin Coţan se află mai mulţi jucători ploieşteni, printre aceştia şi celălalt „nume greu” al echipei, Laurenţiu Marinescu.

Din păcate pentru Răchită, managerul Petrolului, eventuala pierdere a celor doi jucători ar afecta serios randamentul echipei pe care o antrenează. Acest aspect a fost relevant şi în meciul amical cu Unirea Urziceni, atunci când Petrolul a jucat mult mai bine în a doua repriză, după intrarea pe teren a unor jucători precum Coţan, Marinescu, Liviu Mihai sau Muţiu.

Varianta de compromis pentru pregătirea fotbaliştilor care nu vor merge în cantonament (n.n- echipa ar trebui să plece de astăzi la Buşteni), aleasă de oficialii grupării ploieştene, ar fi ca aceştia să se pregătească separat, până la lămurirea situaţiei lor contractuale, cu fostul antrenor al echipei, Mihai Oancea.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!