SPERANTE LA AFC FILIPESTII DE PADURE

Februarie 12, 2010 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stiri principale

afc_filipesti Echipa prahoveană de Liga a III-a, AFC Filipeştii de Pădure, încheie maine cantonamentul centralizat de pregătire cu un joc de verificare. Elevii antrenorilor George Niculuţ şi Constantin Ungureanu vor întâlni, de la ora 10.30, colega de serie şi eşalon Unirea Tărlungeni, joc care se va disputa pe stadionul formaţiei braşovene.

Revenind la cantonamentul montan, echipierii formaţiei AFC Filipeşti s-au aflat încă de luni în pregătiri, stabilimentul ales fiind staţiunea balneoclimaterică Tuşnad (judeţul Harghita). În fiecare zi am avut programate două şedinţe de antrenament, ambele fiind destinate pregătirii fizice. Pot să afirm că sunt foarte mulţumit de modul în care s-au antrenat jucătorii şi aşteptăm, cu optimism, returul actualului sezonul competiţional. În momentul de faţă, şansele noastre de a ne menţine în eşalonul al treilea sunt de 85%, iar restul procentelor depind de factori colaterali, ne-a declarat tehnicianul George Niculuţ. La finele turului, AFC Filipeştii de Pădure se află pe penultimul loc al clasamentului, cu o zestre de 11 puncte.

Acelaşi oficial a mai spus că este pe deplin mulţumit de lotul aflat la dispoziţie, dar şi-ar mai dori câte un concurent la postul de portar şi la nivelul juniorilor. Cum în această vară au venit mai mulţi jucători de la Tricolorul Breaza, fotbalişti care au evoluat în prima parte a campionatului chiar pentru gruparea de Liga a II-a, nu este exclus ca portarul Bogdan Sava sau juniorul Puie (n.n. – antrenorul Stăncioiu a renunţat, recent, la serviciile sale) să întregească contingentul brezean de la Filipeşti. Astfel, de la echipa de eşalon superior au venit Marinescu, Ghidia sau Dascălu, iar portarul D. Şandru este un jucător împrumutat de la Tricolorul. Alături de cei menţionaţi anterior, la Filipeşti au mai fost transferaţi: Năescu, Petre, L. Radu, Al. Ştefan (toţi de la Petrolul 95 Ploieşti), Cazan (Petrolul Teleajen), Elisei (Victoria Fântânele), Biţică (liber de contract), Bârsan (a revenit la echipă) şi Pelmuş (fost la FC Săcele, actualmente aparţine echipei FCM Braşov).

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!