NU AU SCAPAT NICI DANEZII! PETROLUL PLOIESTI-HB KOGE 3-1

Februarie 16, 2010 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

amical_petrolul_koge1 Forma foarte bună pe care Petrolul Ploieşti a arătat-o în meciurile de verificare pe care le-a disputat până acum în Antalya  a fost continuată şi în partida pe care petroliştii au disputat-o în compania echipei daneze de primă ligă- HB Koge.

Cu un joc bazat foarte mult pe latura fizică, danezii au solicitat la maxim echipa lui Răchită, fotbaliştii ploieşteni reuşind, în cele din urmă, prin superioritatea organizatorică, dar şi prin plusul de tehnică, să se impună cu 3-1.

Golurile formaţiei ploieştene au fost marcate de Opriţa- după o centrare perfectă a lui Budescu- Radchenko şi Cataramă.

Sunt mulţumit de scor, însă nu într-atât şi de joc. Am avut destule momente în care am greşit, dar cred că şi cele două antrenamente tari de ieri şi-au spus cuvântul. Am învins o echipă bună, care a alergat mult şi ne-a pus probleme. Momentan, suntem la 75% din capacitate, însă esenţial este ca în prima etapă a returului să fim bine pregătiţi şi să începem cu dreptul” , a declarat, după meci, antrenorul Vivi Răchită , pentru http://www.fcpetrolul.ro

  amical_petrolul_koge2De remarcat este faptul că, la acest meci, toţi cei trei marcatori ai Petrolului fac parte din grupul fotbaliştilor veniţi la echipă în această iarnă. De asemenea, Victoraş Cataramă se află la cel de-al doilea gol consecutive pentru echipa petrolistă, după ce el a punctat şi în Victoria obţinută de Petrolul în meciul cu formaţia croată NK Zagreb.

La meciul cu HB Koge, Petrolul a folosit următorii jucători:

Prima repriză: A. Vlad – M. Tudor, Bozga, Cosic, P. Stoica (cpt) – Crăciun (41 – Benga), Neagoie – Budescu, Cr. Vlad, Opriţa – Pop.

A doua repriză: A. Vlad – Plămadă, Neagu, Cosic (65 – Şomodean), P. Stoica – Benga, Neagoie (55 – Cataramă) – C. Stoica, Cr. Vlad (55 – L. Mihai), Budescu (88 – Dimbi) – Radchenko.

Ieri după amiază, Petrolul trebuia să dispute ultimul meci de verificare al turneului din Antalya, împotriva formaţiei FC Atyrau, grupare din prima ligă a Kazahstanului.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!