DEZASTRUL BAZELOR SPORTIVE PRAHOVENE

Tributari încă, şi în domeniul sportului, unor principii învechite, în special aceluia de a pune căruţa înaintea boilor, românii- în general şi prahovenii – în special ar vrea rezultate fără să se gândească la un adevăr crunt, care nu mai trebuie demonstrat: nu poţi construi o casă fără fundaţie, în cazul sportului acesta însemnând că nu poţi cere performanţe fără să ai baze sportive.

În Prahova, termenul de dezastru ar reliefa cel mai bine situaţia existentă la început de mileniu III.

Nici nu trebuie să surprindă foarte mult, din moment ce arena Ilie Oană, cea mai cunoscută din judeţ, nu este nici acum refăcută, tribuna a II-a şi peluza „de la tabelă” fiind într-o stare deplorabilă.

Dacă în 1960, stadionul Ilie Oană (foto 1) „stătea în faţă”, fiind o arenă nouă şi cotată bine în România de atunci, după 50 de ani, imaginea bătrânei baze sportive (foto 2) se regăseşte undeva la coada clasamentului naţional al stadioanelor reprezentative pentru fiecare judeţ în parte.

Apoi, există mai multe situaţii în care terenurile de fotbal din Prahova au dispărut, pur şi simplu.

Carotaj, ICIM, Plopeni Sat – afaceri pentru hoţii de fier vechi

Terenul Carotaj (sau ITAU) era binecunoscut pentru iubitorii fotbalului din Ploieşti. Amplasat sub podul care face lăgătura între cartierele Bariera Bucov şi Bereasca, terenul, practic, nu mai există, doar amintirea meciurilor care se disputau odinioară le mai permite unora să intuiască faptul că acolo a existat un teren de fotbal care avea şi tribune.

O potecă bătătorită, gropile lăsate după ce hoţii de fier vechi au furat porţile şi tribunele şi cam atât. Acesta este peisajul dezolant al fostului teren Carotaj pe care, din când în când îl mai populează câte un cal al locatarilor din zonă sau vreun câine rătăcit.

Un alt teren de fotbal din Ploieşti care nu mai există este ICIM. El era amplasat în apropierea „podului de lemn” din oraş. Acum, exact în zona unde se afla terenul pare a fi „raiul pe pământ” pentru  hoţii de fier vechi din zonă. Profitând de faptul că pe acel tronson trenurile încetinesc, bandele de hoţi se urcă în vagoane şi aruncă fierul pe teren, de acolo acesta fiind preluat de alţi complici şi valorificat. Că a fost cândva un spaţiu de joc propice fotbalului nu se mai poate intui în niciun fel.

În linii mari, cam la fel stau lucrurile şi în cazul fostului teren de fotbal de la Plopeni Sat.

Aflat sub podul care face legătura între Plopeni Sat şi Dumbrăveşti, terenul şi-a pierdut identitatea, aici fierul vechi fiind valorificat chiar la faţa locului, un depozit de fier vechi fiind amplasat taman pe fosta suprafaţă de joc.

Paragină şi la Câmpina, Plopeni, Mizil şi Sinaia

Cotate cândva ca centre importante ale fotbalului românesc, Câmpina, Plopeni şi Mizil reprezintă acum oraşe în care activitatea fotbalistică abia mai pâlpâie. În aceste condiţii, şi bazele sportive de aici au ajuns să se degradeze în mod considerabil.

Până nu demult, la Plopeni, stadionul Metalul ( foto 3),  astăzi Gheorghe Şilaev, era inclus în circuitul echipelor naţionale de juniori. Gazonul de aici era unul dintre cele mai bune din ţară, dar nici măcar această calitate nu o mai are în prezent.

La Mizil şi la Câmpina situaţie este una asemănătoare, bazele sportrive, care găzduiau cândva meciuri „tari”, între echipe de top, fiind acum parcă golite de absenţa spectatorilor care le animau la fiecare dispută.

Ca să fie în trend, stadionul Carpaţi din Sinaia are , poate, cea mai tristă poveste. Loc tradiţional de antrenament pentru echipele care veneau în cantonament în renumita staţiune prahoveană, terenul de la intrarea în Sinaia reprezintă acum doar un loc împrejmuit şi atât, destinaţia suprafeţei în cauză urmând să fie cu totul alta, nu cea sportivă, în ciuda faptului că legile în vigoare interzic acest lucru.

Şi la Urlaţi, lângă Conacul Belu, terenul pe care a evoluat Unirea, din localitate, era un reper important pentru pasionaţii de fotbal din judeţ, aşa cum un teren cunoscut era cel al fabricii de sticlă Geamul Scăieni.

Şi exemplele pot continua la nesfârşit.

Nu doar la fotbal

Dezolantul peisaj al bazelor sportive prahovene nu se rezumă doar la terenurile de fotbal.

Nici în privinţa sălilor de sport nu există motive de speranţă că lucrurile vor reintra în normal, în viitorul apropiat.

Asta pentru că Sala Sporturilor Olimpia (foto 4), „mândria” Prahovei în privinţa terenurilor de sport acoperite, este într-o stare jalnică, faptul că a plouat în sală la meciul de baschet dintre România şi Luxemburg fiind chiar de râsul lumii pentru cei care administrează o arenă de sport în ziua de astăzi.

Mai mult decât atât, cealaltă sală de sport din Ploieşti, sala Leonard Doroftei, este un „hibrid hidos”, anomaliile acestei construcţii fiind arhicunoscute iubitorilor sportului din oraş.

Probleme există şi la sala din Plopeni, de notorietate fiind faptul că toţi sportivii care au evoluat în această sală au denumit-o „Congelatorul”, din cauza temperaturilor scăzute, încălzirea incintei fiind o problemă parcă de nerezolvat.

Problemele pe care le au sportivele de la secţia de popice de la Conpet Ploieşti, cele care de ani buni au rezultate notabile în condiţiile în care sala de la baza Voinţa (foto 5) nu este omologată pentru competiţii, fetele fiind obligate să îşi dispute meciurile la Fieni, dar şi jenantele condiţii pe care le oferă sala de atletism de la stadionul Ilie Oană, sunt alte aspecte care ţin de „mizeria” bazelor sportive din judeţ, pe care cei care ar trebui să o cureţe în adevăratul sens al cuvântului, preferă „să o bage sub preş”.