DRUMUL SPRE MONDIALELE DIN CHINA TRECE PRIN… SINAIA
Noiembrie 16, 2009 by Cristi Damian
Filed under Handbal, Stiri principale
Echipa naţională de handbal feminin a României a intrat, de astăzi, în linie dreaptă privind pregătirile pentru Campionatul Mondial din China, competiţie care va debuta la începutul lunii decembrie. Până atunci, fetele lui Radu Voina şi Vlad Caba au efectuat ieri vizita medicală, apoi au luat cap-compas staţiunea prahoveană Sinaia. Timp de două zile, cea mai bună naţională a ţării noastre, din ultimii ani, va merge două zile în oraşul situat pe Valea Prahovei, pentru relaxare. Apoi, joi naţionala va pleca în Norvegia pentru un ultim turneu amical cu naţionala ţării gazde, Rusia şi Croaţia. La turneul de verificare din ţara nordică, România va face deplasarea cu 14 handbaliste, printre acestea regăsindu-se şi fosta jucătoare a formaţiei Activ Ploieşti, Cristina Neagu, actualmente handbalistă legitimată la Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Plecarea la Campionatul Mondial este prevăzută pentru 28 noiembrie, lotul urmând a fi alcătuit din 17 jucătoare! Deoarece după prima fază a grupelor fiecare reprezentativă va putea opta pentru o schimbare în lot, România va mai coopta în delegaţie o jucătoare. Cum varianta cu patru portari pică din start, atunci ultimul loc va fi disputat de o stângace, între Melinda Geiger şi Patricia Vizitiu.
Handbalul prahovean, la pământ!
Din păcate, în ultimii ani, sportul cu mingea jucat la semicerc din judeţul nostru a avut un trend descendent, lipsa banilor sau alte interese obscure au făcut ca handbalul să decadă. În Prahova nu avem nicio echipă care activează pe prima scenă, atât la masculin cât şi la feminin, formaţiile prahovene regăsindu-se în negura eşaloanelor inferioare. Singurul sport de echipă din judeţul nostru care ţine steagul sus este baschetul, Asesoft Ploieşti fiind campioana ultimelor şase ediţii de campionat, iar în 2005 a câştigat un trofeu pe plan european.
Poate te mai intereseaza si...