SAMANTA DE SCANDAL
Decembrie 8, 2009 by Edi Moldovan
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale
Abia s-a încheiat turul Ligii a II-a de fotbal şi au apărut deja aspecte care să tulbure liniştea echipei Petrolul loieşti.
Pentru că a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei în prima parte a competiţiei, Constantin Budescu a atras, din nou, atenţia unor cluburi importante din Liga I. Chiar dacă nimeni nu vorbeşte oficial despre numele acestor cluburi, neoficial pare a fi vorba despre interesul manifestat de Rapid Bucureşti şi de Poli Timişoara.
Un eventual transfer al lui Budescu , în această iarnă, la unul dintre aceste cluburi, sau la oricare altul, reprezintă o sămânţă de scandal între actuala conducere tehnică a echipei ploieştene şi actualul acţionariat al formaţiei.
Pe de o parte, antrenorul Răchită nu ar avea de ce să se bucure de o eventuală plecare a unui om important din angrenajul grupării petroliste, pe de altă parte, având drepturile federative ale jucătorului, mai ales în actuala situaţie economică, acţionarii ar avea tot interesul să câştige ceva din transferul lui Budescu. Şi nu mai încolo, ci acum, când jucătorul e „pe val”.
Nu de alta, dar jucătorul în cauză a mai arătat că este capabil de inconsecvenţă în evoluţii şi nu ar fi exclus ca în retur el să nu mai aibă aceeaşi formă sportivă bună.
Adi on Mie, 9th Dec 2009 11:29 am
Da, stim. Si in afara de cluburile alea mari din Bucuresti, se mai intereseaza de el si Real Madrid, Barcelona, AC Milan si FC Liverpool.