Sevensins

IN AFARA PODIUMULUI DE PREMIERE

Aprilie 8, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Popice

Deşi au plecat cu gândul de a câştiga titlul naţional de popice la junioare, echipa de profil a clubului Conpet-Petrolul Ploieşti a trebuit să se mulţumească doar cu locul al patrulea. Aşadar, sportivele pregătite de Constantin Constanţa nu au reuşit să se întoarcă cu o medalie din finala turneului destinat junioarelor, concurs găzduit, recent, de sala de popice din Târgu Mureş. În atare condiţii, titlul naţional a revenit sportivelor legitimate la echipa SC Municipal Braşov, iar pe următoarele două locuri ale podiumului de premiere s-au clasat Romgaz Electromureş Târgu Mureş şi Voinţa Galaţi. Chiar şi aşa, rezultatul micuţelor sportive ploieştene este unul foarte bun, dacă ţinem cont că la Ploieşti nu există nicio sală de popice omologată, acestea fiind obligate să se pregătească şi să participe în competiţiile oficiale în sala din Fieni. Poate că în viitorul apropiat se va găsi cineva care să rezolve şi această problemă a popicăreselor ploieştene, pentru ca ele să nu mai facă naveta în fiecare zi în oraşul dâmboviţean.

În altă ordine de idei, la finele acestei săptămâni se va disputa derbiul judeţean de popice senioare, meci în care Petrolul Băicoi va primi replica sportivelor de la Conpet-Petrolul Ploieşti. În orice caz, acest joc nu mai are nicio miză în stabilirea ierarhiei finale, ambele grupări fiind, deja, calificate pentru turneul final, întrecere care va avea loc la începutul lunii iunie.

După această întâlnire, Campionatul Naţional de se întrerupe pentru o lună şi jumătate, pentru că la începutul lunii mai echipele naţionale de popice, senioare şi cadete, vor participa la Campionatul Mondial din Germania, întrecere la care vor participa şi patru sportive legitimate la clubul ploieştean: senioarele Alina Sanda, Camelia Matei, Daniela Sârbu Lăcătuşu şi cadeta Andreea Năstase.

 

 

Clasament final

1. SC Municipal Braşov – 6.342 popice doborâte; jogoscasinoonline.eu

2. Romgaz Electromureş Tg. Mureş – 6.279 p.d;

3. Voinţa Galaţi – 6.187 p.d;

4. Conpet Petrolul Ploieşti – 6.130 p.d;

5. Rapid Voinţa Bucureşti – 5.896 p.d;

6. CFR Olimpia ACB Iaşi – 5.589 p.d.

 

Comments

One Comment on "IN AFARA PODIUMULUI DE PREMIERE"

  1. carmen on Vin, 8th Ian 2010 10:36 am 

    bv fetelor pakt k am parasit echipa asta:((

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!