PE TARAMUL INTERZIS

vladimir-arnautovic-antrenor-asesoft-ploiesti13 victorii din 14 meciuri jucate pe teren propriu, în campionat. Acesta este palmaresul Timişoarei în ediţia 2008-2009! Doar CSU Asesoft a reuşit să învingă în arena “Constantin Junde”, în ultima etapă a sezonului regulat, cu 82 la 74. Atunci, Mike Jones a marcat 23 de puncte, iar preşedintele Alexandru Iacobescu a fost evacuat şi ţinut afară din sală!

Aşa cum bine spun americanii, play-off-ul este cu totul altceva. La fel a declarat tot timpul şi sârbul Dragan Petricevic: “Să nu mai vorbim de ratarea calificării în Final Four-ul Cupei României. În ultimii trei ani am jucat de două ori cu trofeul pe masă. Ne concentrăm pentru play-off fiindcă avem şansa noastră de a face o figură frumoasă!“. 
Astfel, cel de-al doilea meci al finalei, pentru care campionii en-titre se deplasează în Banat, se anunţă unul capital. Dacă Asesoft câştigă, seria se îndreaptă spre aşteptatul 3-0, la Ploieşti urmând să fie împărţite cele 1000 de tricouri de campioni. Dacă Timişoara iese învingătoare…atunci este cazul ca la meciurile viitoare să vină şi Andreea Marin, finala putând avea impactul unei emisiuni “Surprize, surprize”.

Ce concluzii ar putea fi trase după prima partidă, de la Ploieşti. Timişorenii vor miza cu siguranţă pe aruncările de la distanţă, astfel ca Arnautovic va apela în continuare la apărarea om la om. Se spune că nu poţi câştiga un meci forţând doar pe “lunetişti”, această teorie fiind exemplificată şi în “Olimpia”. După ce în prima repriză, Dzambic & Co. dăduseră foc plasei, în partea a doua nu le-a mai intrat nici măcar o aruncare din spatele liniei de 6.25.

Cătălin Burlacu nu va căuta să se răzbune pe Velcikovic pentru pumnul primit în plină figură. Cel puţin, nu în acest meci. Pivoţii Asesoftului trebuie să înţeleagă faptul că de la ei se aşteaptă foarte mult, recuperările, capacele şi punctele înscrise uşor, din căciulă, contând enorm în economia unui asemenea joc. CSU a reuşit 45 de recuperări, chiar dacă niciunul dintre elevii lui Arnautovic nu a izbutit să termine cu “double-double”. Cu toate că nu au strălucit în primul meci, Griffith şi Burlacu sunt cei care trebuie să scoată faulturi şi să strângă doi oameni în jurul lor înainte unei pase la extreme sau conducători. Pe o tablă de şah aglomerată de pionii lui Petricevic, centrii lui “Dado” trebuie să fie turnuri şi nebuni în acelaşi timp.

Alb-albaştrii ar fi bine să fie pregătiţi pentru un arbitraj potrivnic. Victoria din deplasare, despre care vă vorbeam mai sus, a fost obţinută de o echipă stabilă psihic, care nu şi-a pierdut niciun moment luciditatea. În ciuda fluierăturilor din tribună sau din teren.

În altă ordine de idei, în faţa a peste 50 de suporteri ce vor face deplasarea în Banat, CSU Asesoft vrea să nu-şi mai trimită fanii, conducătorii şi sponsorii la farmacii pentru calmante. Un 2-0 ar linişti lucrurile şi grăbi o petrecere de final de an pe care toată lumea o aşteaptă şi o merită.

Ionuţ Georgescu jogoscasinoonline.eu

Caseta meciului: ELBA Timişoara - CSU Asesoft (0-1)
Miercuri, 20 mai, ora 19
În direct pe Telesport
Sala Constantin Jude Bonus Fara Depunere

 

Sursa: csuasesoft.ro

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!