UNICAT IN ROMANIA

Iunie 18, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a

FC Ploieşti, care între timp a devenit Astra, Tricolorul Breaza şi, de miercuri seară, Petrolul Teleajen sunt formaţiile care au reuşit să facă din Prahova singurul judeţ din România în care echipele de fotbal au reuşit promovări în toate eşaloanele patronate de Federaţia Română de Fotbal.

Astra a ajuns în Liga I, Tricolorul Breaza a promovat în Liga a II-a, iar Petrolul Teleajen a obţinut dreptul de participare în Liga a III-a.

Un aspect demn de luat în seamă este acela că toate cele trei grupări au anunţat, încă din startul sezonului recent încheiat, că au ca obiectiv accederea în eşaloanele imediat superioare valoric, realizarea- in corpore- a acestor promovări nefiind rodul unor conjuncturi favorabile ci rezultatul unor curse de anduranţă, în care obstacolele nu au fost puţine. Pentru fiecare dintre cele trei structuri sportive au existat momente, pe parcursul competiţiei, în care promovarea părea greu de realizat, dar spre lauda lor, fotbaliştii şi conducătorii formaţiilor în cauză au ştiut să gestioneze bine situaţiile delicate, rezultatul fiind unul care face cinste fotbalului prahovean.

În condiţiile în care sunt judeţe în România care nu au nici acum echipe în Ligile a II-a şi III-a, performanţa prahovenilor de a bifa promovări în toate cele trei eşaloane fotbalistice ale ţării este una cu adevărat notabilă.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!