SEJUR BULGARESC PENTRU PROMOVARE

Mai 26, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal AJF

Artsani Păuleşti este una dintre echipele care din sezonul viitor va combate în Liga A Prahova şi se anunţă ca fiind o formaţie cu pretenţii.

Altfel, chiar dacă mai sunt de disputat patru etape din cadrul Ligi B Prahova, eşalon în care activează, actualmente, şi gruparea din Păuleşti, mai marii acestei grupări s-au hotărât să-şi premieze, încă de pe acum, proprii jucători. Astfel, pentru performanţa de a promova în primul eşalon fotbalistic al judeţului, cu mult înainte de încheierea sezonului, tot lotul de jucători, împreună cu oficialii acestei grupări, vor pleca în maine spre o staţiune estivală din Bulgaria. Însă, cu câteva ore înainte de a ajunge pe malul bulgăresc, echipierii formaţiei Artsani Păuleşti vor face o escală în staţiunea prahoveană Azuga pentru a oferi replica, în campionat, celor de la Carpaţi Sinaia. Meciul se va disputa în devansul etapei a XXXI-a, din cadrul Ligi B Prahova, seria Vest. Dacă de această dată jucătorii formaţiei Artsani Păuleşti se vor afla doar în vacanţă, la vară datele problemei se vor schimba complet, urmând să efectueze un cantonament specific de pregătire, într-o locaţie care va fi stabilită ulterior.

Dacă prima formaţie promovată din această serie se cunoaşte, acum a mai rămas doar un loc care permite accederea în Liga A Prahova, iar pentru această poziţie lupta se va da între două formaţii: ASO Slănic şi, respectiv, Tinereţea Izvoarele.

 

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!