SET ALB PENTRU BREZENI

Mai 23, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Liga a III-a

Cea mai bună echipă prahoveană de la nivelul Ligii a III-a, Tricolorul Breaza, nu a avut nicio emoţie în a se impune în meciul de la finele săptămânii trecute, ba mai mult, făcând instrucţie cu partenerii lor de întrecere. Formaţia pregătită de către Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache au învins cu scorul de 6-0, în deplasarea de la CF Predeal. Pentru prahoveni au marcat Liuba (minutele 6 şi 14), Petcu (54), Vasilescu (74) şi Dascălu (79 şi 84), în timp braşovenii nici nu au contat în acest meci. Cu această victorie, tricolorii brezeni se menţin în plasa liderului Victoria Brăneşti, grupare care mai are de trecut decât un singur hop major pentru a promova, de pe primul, în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării.

Pentru acest meci, Stăncioiu a mizat pe Sava - Olteanu, Forika, Apostol, Petcu - Dascalu Turiac, Liuba, Ghiorghiţă - Vişan, Vasilescu, iar după pauză au mai intrat M. Anghelache, pentru postul de portar, şi jucătorii de câmp Samson şi, respectiv, Ghiţă.

În următoarea etapă, trupa prezidată de către profesorul universitar Constantin Anghelache va primi replica jucătorilor de la Petrolistul Kaproni Boldeşti, meci care poate fi catalogat ca fiind ultimul derbi prahovean din acest sezon, de la nivelul Ligii a III-a.

 

Patru pentru Franţa

 

Numai puţin de patru jucători de perspectivă ai echipei Tricolorul Breaza vor susţine, la finele acestei săptămâni, probe de joc în Franţa. Astfel, portarul Marius Anghelache şi jucătorii de câmp Mihai Olteanu, Constantin Negotei şi Alexandru Sandu vor pleca miercuri în Hexagon, unde speră să prindă un contract avantajos. Rămâne de văzut care dintre cei patru nu va mai combate din sezonul viitor pentru gruparea din staţiunea prahoveană.

 

 

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!