PETROLUL ASEAPTA PRIMA VICTORIE

Septembrie 10, 2009 by redactie  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

stema_petrolul Petrolul intră astăzi în cantonament, la Hotel Best, pentru meciul cu FC Botoșani, unul de la care așteaptă să obțină prima victorie din acest sezon.

Vom întâlni o echipă care cred că va veni să se apere și să joace pentru un rezultat de egalitate. Sunt convins, însă, că vom câștiga meciul, trebuie să începem să și învingem”, este de părere antrenorul Valeriu Răchită. Acesta nu știe, încă, în ce măsură va putea conta pe Șomodean, Cristi Vlad, Țurcan și Mihai Tudor, toți cei patru jucători acuzând unele probleme medicale în ultima perioadă, astfel încât sunt incerți pentru confruntarea cu FC Botoșani. În schimb, Adrian Neagoie a fost legitimat și are drept de joc, la fel ca și moldoveanul Sergiu Japălău, în vreme ce sârbul Cosic are șanse mici să poată fi folosit sâmbătă, el fiind în așteptarea unor documente care să permită legitimarea sa. Altfel, jucătorii vor primi, astăzi, o parte din bani, adică salariile pe o lună.

Săptămâna viitoare, ploieștenii vor avea un program foarte încărcat, Vivi Răchită hotărând să „lege” deplasările de la Tulcea și Suceava. Echipa va pleca marți spre Tulcea, iar o zi mai târziu va juca, la Stejaru, restanța cu Farul Constanța. Apoi, petroliștii vor rămâne la Tulcea până joi dimineață, atunci când vor face deplasarea direct la Suceava, unde se dispută, sâmbăta viitoare, partida din etapa a șasea.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!