AMENINTARI CONCRETIZATE DUMITRESCU SI IORGA-OUT!

Septembrie 22, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

claudiu_dumitrescu Supărat foc după meciul pierdut de Petrolul la Suceava, antrenorul ploieştenilor a ameninţat că, după şedinţa de analiză a meciului va lua măsuri drastice.Aşa s-a şi întâmplat, pentru că, ieri, Răchită a decis să nu mai conteze pe serviciile lui Claudiu Dumitrescu şi Marius Iorga, fotbalişti cărora le vor fi reziliate contractele cu gruparea petrolistă. Totodată, antrenorul cu portarii de la echipa ploieşteană- Dumitru Jipa- a încheiat şi el colaborarea cu formaţia pregătită de Vivi Răchită.

În altă ordine de idei, în lotul Petrolului au fost cooptaţi doi dintre fotbaliştii care au jucat pentru formaţia ploieşteană în sezonul anterior: Jean Claude Bozga şi Laurenţiu Dumitru.

„Au fost de acord cu condiţiile noastre, astfel încât ei vor rămâne în lot. Deocamdată sunt în urmă cu pregătirea, pentru că în ultimele două luni nu s-au antrenat”, a precizat Răchită despre cei doi.

În afara celor doi fotbalişti care au fost reintegraţi în lotul Petrolului, principala preocupare a conducerii clubului constă în transferarea unui portar, post care , în momentul de faţă este deficiatr la echipă.

Deocamdată, în lotul Petrolului se află doar 2 portari: Andrei Vlad şi juniorul Nicolae Şandru.

Declarație Claudiu Dumitrescu referitoare la despărțirea de Petrolul

„Am venit cu inima deschisă la Petrolul, pentru că m-a chemat Vivi Răchită și pentru că știam că are un plan frumos, așa cum a avut la fiecare echipă unde a activat. Însă, recunosc că am venit nepregătit și, probabil, antrenorul s-ar fi așteptat la mai multe de la mine. În plus, am jucat și pe posturi cu care nu eram obișnuit, pentru că în ultimii ani, la Otopeni, evoluasem doar ca fundaș dreapta, și asta cred că a fost o altă cauză a randamentului meu scăzut.

Am avut luni seară o discuție cu Vivi Răchită în care ne-am spus ce era de spus și ne-am despărțit în condiții amiabile. Nu ne-am certat, n-am avut nimic altceva de împărțit, ci doar am decis că este mai bine pentru ambele părți să ne despărțim. E adevărat, decizia m-a surprins, pentru că eu cred că începusem să mă acomodez și să am evoluții mai bune.”, a declarat Claudiu Dumitrescu.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!