UN REAL CASTIG PENTRU CHIMIA BRAZI

Noiembrie 3, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stiri principale

daniel_stana Daniel Stana este unul dintre fotbaliştii care, nativ, are calităţi foarte bune, dar care a avut, şi probabil mai are, unele probleme legate de viaţa de dincolo de teren.

Ceea ce contează, însă cu adevărat este faptul că, cel puţin în acest sezon, el pare a fi marele câştig al Chimiei Brazi. Dintre toţi fotbaliştii care au ajuns la echipa de lângă Combinat înainte de începutul acestei ediţii de campionat, se poate spune fără teama de a greşi că doar Stana a dovedit până acum că este esenţial în jocul formaţiei antrenate de Sebi Tudor.

Nu doar prin poziţia pe care o ocupă, cea de mijlocaş central, ci prin angajamentul său în joc, şi prin realizările pe care le-a avut până acum şi, pe care le va avea cu siguranţă şi de acum încolo.

Fără a fi înzestrat cu talentul lui Coţan, sau cu oportunismul lui Muţiu- ca să facem referire la doi dintre colegii săi de echipă- Stana are mai mult decât atât. Are determinare, are o capacitate fantastică de efort, trage foarte bine de la distanţă şi recuperează foarte multe mingi pentru echipa sa. În acest moment, nu există un alt fotbalist în lotul Chimiei care să poată îngloba toate aceste aspecte ale jocului şi, poate tocmai de aceea, Daniel Stana este un jucător care merită din plin banderola de căpitan al formaţiei prahovene, chiar dacă joacă la Brazi doar de două luni.

Comments

2 Comments on "UN REAL CASTIG PENTRU CHIMIA BRAZI"

  1. costica on Mar, 3rd Nov 2009 7:40 pm 

    numai de hocheistii aia de la brazi scrieti ,scrieti de cine merita ,de baietii de la kaproni ,de cei de la conpet jogoscasinoonline.eu

  2. xxxx costica on Mie, 4th Nov 2009 7:18 pm 

    costica esti varza frate. ai vazut cum joaca stana la chimia?vai de xxxx fratioare… stana e creierul!

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!