DESTINATIE NECUNOSCUTA

Februarie 3, 2010 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

demolare_stadion_ilie_oana A mai rămas doar o lună până la startul returului de campionat din Liga a II-a de fotbal şi nici acum nu este stabilit stadionul pe care echipa Petrolul Ploieşti va evolua la meciurile considerate a fi pe teren propriu.

Situaţia incertă privind locul de disputare a meciurilor din retur a fost generată de lucrările de demolare efectuate la stadionul Ilie Oană (în foto).

În ciuda faptului că oficialii Petrolului se feresc să dezbată acest subiect, mai există, în rândul acestora, speranţa că se va obţine o derogare pentru ca meciurile să aibă loc pe Ilie Oană, chiar şi în aceste condiţii.

Situaţia este , însă, mai degrabă una utopică, fiind greu de crezut că se va obţine un accept din partea Federaţiei Române de Fotbal pentru ca echipa să evolueze printre dărâmăturile existente acum la stadion.

Cele mai plauzibile variante pentru „stabilirea” Petrolului în retur sunt stadioanele din Plopeni, Câmpina, Boldeşti şi, mai nou, „Petrolul Teleajen” – din Ploieşti.

Pentru fiecare dintre aceste patru variante există argumente pentru a „suspecta” o eventuală „mutare” a Petrolului.

La Plopeni şi la Câmpina s-au încercat, în această iarnă, unele retuşuri, din punct de vedere estetic, la cele două stadioane pe care au jucat, în trecut, Metalul, respectiv Poiana, cu menţiunea că terenul din Plopeni are avantajul distanţei mai mici faţă de Ploieşti, fapt care ar facilita accesul suporterilor tradiţionali ai echipei la meciurile din retur.

Dar, nu ar fi exclus ca Petrolul să joace în partea a doua a campionatului pe arena Petrolul Teleajen, teren  pe care jucătorii au evoluat  deja şi în meciurile de verificare, dar şi la Boldeşti , pe arena Viorel Mateianu, mai ales că pe acest stadion au mai fost programate, în trecut, meciuri oficiale din Liga a II-a. Cert este faptul că, pentru oricare dintre aceste variante oricum este necesară obţinerea unor derogări din partea forurilor conducătoare, acestea fiind , însă, mult mai uşor de acordat decât în cazul stadionului Ilie Oană.

Pentru fotbaliştii Petrolului, „plecarea” de pe arena centrală a Ploieştiului pentru jocurile din retur ar  aduce cu ea şi un impact negativ pentru moralul acestora. Nu de alta, dar în turul campionatului, atunci când a evoluat pe Ilie Oană, Petrolul Ploieşti a fost singura echipă din seria I care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu.

În privinţa suporterilor, jucătorii Petrolului nu trebuie să fie îngrijoraţi, fanii ploieştenilor fiind pregătiţi să îşi susţină favoriţii indiferent de stadionul pe care echipa îşi va disputa meciurile considerate a fi „acasă”.

Comments

One Comment on "DESTINATIE NECUNOSCUTA"

  1. Pariloto on Mie, 3rd Feb 2010 12:48 pm 

    E jale mare cu terenurile si cu frigul asta.. Cred ca se amana returul asta mai mult ca sigur..

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!