ASESOFT-CAMPIOANA LA PUTEREA A SASEA!
Mai 26, 2009 by redactie
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 2
13 cu noroc! Vitrina cu trofee găzduieşte de sâmbătă 6 titluri, 6 cupe şi FIBA Europe Cup
CSU Asesoft Ploieşti - campioană la puterea a şasea!
CSU Asesoft - ELBA Timişoara 80-66 (3-0)
Cel mai echilibrat sezon din ultimii ani s-a încheiat cu o finală pe care Ploieştiul a câştigat-o cu 3-0. ELBA Timişoara a jucat baschet, a fost echipa care a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea şi care a jucat o finală de cupă europeană. Dragan Petricevic a reuşit să pună bazele unei formaţii ambiţioase şi omogene, care şi-a arătat însă limitele în faţa unui adversar net superior.
CSU Asesoft nu putea să piardă în faţa unui public pregătit să celebreze cel de-al şaselea event, peste 1000 de oameni purtând de la începutul partidei tricouri de campioni. În sala “Olimpia”, ploieştenii au aplaudat echipa care a eliminat Spartak St. Petersburg din Eurochallege, care şi-a trecut în palmares Cupa României 2009 şi care a reuşit să mai obţină un titlu după o semifinală spectaculoasă şi nemaivăzută în baschetul românesc. Şi, aşa cum ne place să spunem mereu, povestea merge mai departe…
Oboseala şi-a spus cuvântul
Meciul decisiv a fost unul de luptă. Asesoft a dominat graţie oamenilor mari, de sub panouri. Căruţaşu nu a iertat nimic şi a terminat partida cu 15 puncte şi 16 recuperări! Griffith şi Curtis s-au completat de minune, în timp ce Burlacu s-a luptat cu Păltinişanu şi Grubisic. Oricum, s-a văzut foarte clar că alb-albaştrii se resimt după acest sezon obositor. Cepulis nu a mai fost la fel de precis iar Mike Jones a fost un “zburător” legat de parchet.
Osmokrovic şi Krauser au avut momente de inspiraţie şi au condus bine jocul, în timp ce Hargrove nu a putut fi oprit pe pătrundere. În prima repriză, elevii lui Arnautovic au fost ghinionişti în atac, compensând însă cu un efort suplimentar în apărare.
APROAPE CAMPIONI
Mai 20, 2009 by redactie
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 2
CSU Asesoft a câştigat şi meciul doi al finalei cu Elba Timişoara, scor 90-82, şi se pregăteşte pentru a câştiga trofeul sâmbătă, în faţa propriilor suporteri.
Elevii lui Arnautovic au început din nou mai greu meciul şi erau conduşi după primul sfert cu un punct. La revenirea de la vestiare, ploieştenii au apăsat pe acceleraţie şi s-au desprins la 9 puncte. Burlacu a fost motorul echipei sale, ieşeanul terminând cu 23 de puncte şi 7 recuperări. Acesta a fost urmat de Hargrove, autor a 16 puncte, şi Jones, cu 15. Chiar dacă timişorenii s-au apropiat în mai multe rânduri, Arnautovic a ştiut să îşi ţină elevii în priză până la finalul meciului. Scorul final, 82-90, a consemnat a doua victorie în finală pentru Asesoft care mai are nevoie de o victorie pentru a cuceri al şaselea titlu consecutiv.
La Timişoare au făcut deplarea şi aproximativ 20 de suporteri ploieşteni, care au încercat să se facă auziţi în sala Constantin Jude. Aceştia au fost aplaudaţi la final de jucători, care le-au mulţumit pentru efortul depus după 11 ore de mers cu autocarul.
Imagini inedite de la această deplasare puteţi urmări vineri, de la ora 19:00, pe Prahova TV, în cadrul emisiunii Campionii.
Mirela Cioraneanu - www.ploiestiri.ro
Stats: Timişoara - Asesoft 82-90
Asesoft: Osmokrovic 5; Krauser 2, 2pd; Hargrove 16, 5rec; Burlacu 23, 7rec; Cepulis 9, 4rec; Căruţaşu 6, 6rec, 3pd; Griffith 8, 5rec; Jones 15; Curtis 6
Timişoara: Dzambic 13, 5rec, 5pd; Velcikovic 14; Pesic 10, 9rec; Păltinişanu 20, 9rec; Grubisic 7, 3rec; Czmor 3
Mai multe detalii pe frbaschet.ro
Declaratii:
Virgil Carutasu:”Avem sampania la rece pentru meciul urmator. Speram sa avem multa pentru a-i stropi si pe fanii nostri la finalul partidei, sunt sigur ca de asta se va ocupa prietenul nostru Gargamel.
Cred ca adevarata finala a fost cu Sibiul, pentru ca Elba este o echipa foarte organizata. Astazi am accelerat atunci cand a fost nevoie, adica dupa pauza, cand ne-am luat un avantaj mai mare“.
Vladimir Arnautovic:”La Ploiesti o sa fie greu, pentru ca timisorenii chiar vor juca fara presiune acum. Stiu ca toata lumea vrea sa castigam, dar trebuie sa pregatim meciul cu atentie. Astazi, Burlacu a jucat foarte bine, dar toti baietii au facut un meci mare, mai ales dupa pauza“.
PE TARAMUL INTERZIS
Mai 20, 2009 by Edi Moldovan
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 2
13 victorii din 14 meciuri jucate pe teren propriu, în campionat. Acesta este palmaresul Timişoarei în ediţia 2008-2009! Doar CSU Asesoft a reuşit să învingă în arena “Constantin Junde”, în ultima etapă a sezonului regulat, cu 82 la 74. Atunci, Mike Jones a marcat 23 de puncte, iar preşedintele Alexandru Iacobescu a fost evacuat şi ţinut afară din sală!
Aşa cum bine spun americanii, play-off-ul este cu totul altceva. La fel a declarat tot timpul şi sârbul Dragan Petricevic: “Să nu mai vorbim de ratarea calificării în Final Four-ul Cupei României. În ultimii trei ani am jucat de două ori cu trofeul pe masă. Ne concentrăm pentru play-off fiindcă avem şansa noastră de a face o figură frumoasă!“.
Astfel, cel de-al doilea meci al finalei, pentru care campionii en-titre se deplasează în Banat, se anunţă unul capital. Dacă Asesoft câştigă, seria se îndreaptă spre aşteptatul 3-0, la Ploieşti urmând să fie împărţite cele 1000 de tricouri de campioni. Dacă Timişoara iese învingătoare…atunci este cazul ca la meciurile viitoare să vină şi Andreea Marin, finala putând avea impactul unei emisiuni “Surprize, surprize”. Read more
ASESOFT A CASTIGAT MECIUL CINCI-URMEAZA FINALA
Mai 13, 2009 by redactie
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 2
In aceasta seara CSU Asesoft Ploiesti a castigat meciul cu numarul cinci din semifinala disputata impotriva celor de la CSU Atlasib Sibiu cu scorul de 82-72.
Ploiestenii se vor intalni in finala cu Elba Timisoara care a dispus de CSU Otopeni in ultimul meci cu scorul de 87-69
Mulţumiri după (semi)finală
Meciul decisiv a fost unul de uzură, de luptă cu presiunea psihică ce s-a acumulat în primele patru partide şi trebuia să fie eliminată. Asesoft a lăsat o ultimă impresie bună, de superioritate, în faţa unui public pe care sperăm ca şi l-a câştigat definitiv. Astfel, în loc de analize pe baza unor statistici am vrea să trecem direct la mulţumiri.
Este meritul jucătorilor şi al antrenorilor echipei Asesoft pentru faptul că au reuşit să întoarcă soarta acestei (semi)finale. La 0-2 nu s-au resemnat ci şi-au jucat şansa până la capăt, având încredere în propriile forţei. Cum spunea Arnautovic, ar fi fost şi păcat după atâtea luni cu 2 antrenamente pe zi, cu vizionări şi stagii de pregătire.
Victoria ce a dus Ploieştiul în finală li se datorează într-o bună măsură şi suporterilor. Aceştia s-au manifestat în limitele fair-play-ului şi au preferat mesajele ironice, bannerele şi pancardele de încurajare în locul scuipaţilor şi al udatului cu apă. O sală întreagă a strigat aşa cum nu o mai făcuse de multă vreme. Au fost prezenţi şi 50 de suporteri din Ardeal, dar mulţi dintre ei au plecat acasă dezamăgiţi de prestaţia favoriţilor. Dacă ei nu rămăseseră niciodată datori cu strigatul şi cântatul, elevii lui Schomers au rămas datori cu baschetul în partida din Olimpia.
Iubitorii de baschet din România şi Telesportul ar avea de ce să îi mulţumească echipei din Sibiu. Atlassib a făcut seria mai interesantă, a câştigat surprinzător două întâlniri cu campioana şi a dat peste cap calculele hârtiei. A atras atenţia tuturor, pozitiv şi negativ, dar putem spune cu siguranţă că jucătorii lui Schomers merită felicitaţi şi nu blamaţi pentru prestaţia din primele patru jocuri.
3-2 pentru Asesoft s-a încheiat o serie de-a dreptul nebună, iar ploieştenii mai au doar un hop până la al şaselea event. Mulţumim!
Ionut Georgescu - csuasesoft.ro
Evolutia scorului: 16-17 29-13 15-16 22-26
Statisticile jocului:
CSU Ploiesti |
|
|
Player |
Min |
2P |
3P |
FT |
REB |
AS |
PF |
TO |
ST |
BS |
EFF |
PPG |
|||||||
M/A |
% |
M/A |
% |
M/A |
% |
O |
D |
T |
||||||||||||
5 | Z. Osmokrovic |
17:12 |
0/0 |
0 |
0/1 |
0 |
1/2 |
50 |
0 |
0 |
0 |
2 |
2 |
1 |
1 |
0 |
1 |
1 |
||
7 | * C. Krauser |
22:48 |
1/3 |
33.3 |
1/4 |
25 |
5/12 |
41.7 |
1 |
5 |
6 |
0 |
4 |
1 |
1 |
0 |
4 |
10 |
||
8 | * D. Hargrove |
23:47 |
2/6 |
33.3 |
1/3 |
33.3 |
2/2 |
100 |
1 |
1 |
2 |
2 |
4 |
5 |
0 |
0 |
1 |
9 |
||
10 | C. Burlacu |
29:16 |
2/2 |
100 |
1/1 |
100 |
5/8 |
62.5 |
1 |
2 |
3 |
0 |
3 |
5 |
0 |
1 |
8 |
12 |
||
11 | * A. Cepulis |
35:37 |
2/2 |
100 |
4/9 |
44.4 |
4/4 |
100 |
1 |
2 |
3 |
1 |
2 |
1 |
0 |
0 |
18 |
20 |
||
12 | M. Ararau |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
|||
14 | * V. Carutasu |
13:31 |
1/2 |
50 |
0/0 |
0 |
2/2 |
100 |
1 |
6 |
7 |
0 |
5 |
1 |
0 |
0 |
9 |
4 |
||
15 | * R. Griffith |
27:57 |
3/6 |
50 |
0/0 |
0 |
0/0 |
0 |
1 |
6 |
7 |
3 |
5 |
1 |
0 |
0 |
12 |
6 |
||
21 | V. Dogaru |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
|||
22 | I. Dodoc |
DNP |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
||
23 | M. Jones |
20:44 |
5/6 |
83.3 |
1/4 |
25 |
3/3 |
100 |
0 |
3 |
3 |
0 |
2 |
1 |
2 |
1 |
17 |
16 |
||
44 | D. Curtis |
09:08 |
1/1 |
100 |
0/0 |
0 |
2/4 |
50 |
1 |
1 |
2 |
0 |
5 |
0 |
0 |
0 |
4 |
4 |
||
Team |
|
1 |
4 |
5 |
0 |
1 |
1 |
0 |
0 |
|||||||||||
Total |
200:00 |
17/28 |
60.7 |
8/22 |
36.4 |
24/37 |
64.9 |
8 |
30 |
38 |
8 |
33 |
17 |
4 |
2 |
78 |
82 |
|||
Coach: Vladimir Arnautovic | ||||||||||||||||||||
Quick comparison |
|
|||||||||||||||||||
Team |
2P |
3P |
FT |
REB |
AS |
PF |
TO |
ST |
BS |
EFF |
PTS |
|||||||
M/A |
% |
M/A |
% |
M/A |
% |
O |
D |
T |
||||||||||
CSU Ploiesti |
17/28 |
60.7 |
8/22 |
36.4 |
24/37 |
64.9 |
8 |
30 |
38 |
8 |
33 |
17 |
4 |
2 |
78 |
82 |
||
CSU Atlassib Sibiu |
19/39 |
48.7 |
4/20 |
20 |
22/35 |
62.9 |
10 |
25 |
35 |
11 |
31 |
15 |
10 |
1 |
63 |
72 |
||
CSU Atlassib Sibiu |
|
|||||||||||||||||
|
Player |
Min |
2P |
3P |
FT |
REB |
AS |
PF |
TO |
ST |
BS |
EFF |
PPG |
|||||
M/A |
% |
M/A |
% |
M/A |
% |
O |
D |
T |
||||||||||
4 | * B. Matthews |
38:09 |
8/16 |
50 |
1/3 |
33.3 |
9/15 |
60 |
3 |
3 |
6 |
1 |
3 |
4 |
3 |
0 |
18 |
28 |
5 | * B. Johnson |
37:29 |
3/4 |
75 |
1/4 |
25 |
0/0 |
0 |
2 |
4 |
6 |
4 |
5 |
1 |
1 |
0 |
15 |
9 |
6 | C. Ban |
DNP |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
7 | * E. Brown |
27:58 |
1/3 |
33.3 |
1/6 |
16.7 |
4/6 |
66.7 |
1 |
1 |
2 |
1 |
5 |
1 |
4 |
0 |
5 |
9 |
8 | M. Harrison |
19:36 |
5/5 |
100 |
0/3 |
0 |
2/4 |
50 |
1 |
4 |
5 |
1 |
5 |
2 |
2 |
1 |
14 |
12 |
10 | A. Dohi |
DNP |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
11 | O. Popa Calota |
14:22 |
0/0 |
0 |
0/2 |
0 |
3/4 |
75 |
2 |
0 |
2 |
3 |
4 |
1 |
0 |
0 |
4 |
3 |
12 | * C. Scott |
24:25 |
1/9 |
11.1 |
0/0 |
0 |
1/2 |
50 |
0 |
5 |
5 |
1 |
4 |
5 |
0 |
0 |
-5 |
3 |
13 | A. Andrus |
DNP |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
15 | * C. Craciun |
31:08 |
1/1 |
100 |
1/1 |
100 |
1/2 |
50 |
1 |
6 |
7 |
0 |
3 |
1 |
0 |
0 |
11 |
6 |
21 | B. Kabengele |
06:53 |
0/1 |
0 |
0/1 |
0 |
2/2 |
100 |
0 |
0 |
0 |
0 |
2 |
0 |
0 |
0 |
-1 |
2 |
24 | A. Lefter |
DNP |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
- |
Team |
|
|
|
|
|
|
0 |
2 |
2 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
|
||
Total | 200:00 |
19/39 |
48.7 |
4/20 |
20 |
22/35 |
62.9 |
10 |
25 |
35 |
11 |
31 |
15 |
10 |
1 |
63 |
72 |
|
Coach: Peter Schomers |
BASCHET S-AU STABILIT SEMIFINALISTELE CSU ASESOFT PLOIESTI-CSU SIBIU SI CS OTOPENI-ELBA TIMISOARA
Aprilie 27, 2009 by redactie
Filed under Baschet Divizia A
Semifinalele Diviziei A la baschet masculin se for disputa între echipele CSU Ploiesti-CSU Sibiu si CS Otopeni-Elba Timişoara.
Ultimele meciuri s-au disputat duminica la Sibiu, unde CSU a eliminat-o pe vicecampioana de anul trecut U-Mobitelco Cluj scor 89-87 (41-48) - 2-1 la general, iar la Timisoara, Elba a dispus de Energia Rovinari după prelungiri cu 102-100 (48-46, 92-92) - tot 2-1 la general
La Timisoara, partida s-a incheiat cu mai multi jucatori de rezerva in teren, dupa ce au fost eliminati cate trei baschetbalisti de la fiecare echipa, cu cate cinci greseli personale.
Pentru echipele eliminate in sferturi, sezonul s-a incheiat, urmand sa ia startul doar in noua stagiune, in luna octombrie, dupa ce FR Baschet a decis ca nu se va mai juca pentru clasarea pentru locurile 5-8.
In semifinale se va juca in sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”. Partidele sunt programate astfel: 29 aprilie, 3, 7, 10 si 13 mai.
Echipele castigatoare vor disputa finala campionatului, in cinci meciuri, la datele 17, 20, 23, 26 si 30 mai.
START LA PLAY-OFF!
Aprilie 16, 2009 by redactie
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 2
CSU Asesoft debutează astazi în play-off-ul ediţiei de campionat 2008-2009. Adversara alb-albaştrilor va fi BCA Piteşti, formaţie ce a încheiat campionatul pe locul al optulea după un parcurs ezitant şi care va încerca să opună rezistenţă liderului. Speranţele jucătorilor lui Bojan Kusmuk sunt palide, Căruţaşu & Co. devenind „sperietori” după evoluţiile fantastice din Final Four-ul Cupei României. Oricum, se anunţă un meci interesant între campionii en-titre şi actuala echipă a lui Reggie Elliott.
În afară de fostul jucător al Asesoftului, Kusmuk se mai bazează pe spectaculosul David Lawrence, pe sârbii Razic, Stefanovic şi Pantelci şi pe Elbert Fugua. La capitolul jucători români, Piteştiul stă oarecum bine, Uche Iheadindu şi Liviu Dumitru având de partea lor o experienţă deosebită în prima ligă. Marele absent rămâne conducătorul de joc Paul Helcioiu, managerii clubului renunţând la serviciile sale cel puţin pentru acest sezon.
Lăsând la o parte inconstanţa care a caracterizat evoluţia lui BCA în sezonul regulat, un alt minus ar fi „şubrezimea” din spaţiul de trei secunde. Practic, Asesoft poate face diferenţa prin Griffith, Burlacu, Curtis şi Căruţaşu, Arnautovic dorind să câştige la scor primele două meciuri pentru a se califica mai departe şi pentru a-şi mai lua o dată revanşa pentru înfrângerea din prima etapă.
În altă ordine de idei, ploieştenii sunt aşteptaţi la sală, de la ora 20, pentru a aplauda echipa care a cucerit Cupa României (şi) în 2009. La intrarea în „Olimpia” va avea loc o expoziţie de desene a Biancăi Vlaicu, siteul csuasesoft.ro demarând astfel campania “Asesoft îşi promovează campionii din tribune”.
CSU Asesoft Ploieşti vs.BCA Piteşti
16 aprilie, ora 20
Sala Sporturilor Olimpia
Arbitri: Marius Udrica, Alexandru Olaru, Marius Epure
Divizia A masculin - Playoff - Turul I - Meciul 1 - Program
Joi - 16 aprilie
CSU Cuadripol Braşov (3) - vs - (6) CS Otopeni
- ora: 18.00
- locaţie: Sala DP Colibaşi, Braşov
- arbitri: Laurenţiu Grigoraş, Doru Vinaşi, Alexandru Anica
- meciuri directe: 83-89, 69-77 şi 66-83 (0-3).
- întâlniri precedente în playoff: nu s-au întâlnit niciodată.
- posibile absenţe:
Braşov - niciuna
Otopeni - Eugen Ilie (accidentat), Adrian Blidaru (concediat)
BCM Elba Timişoara (2) - vs - (7) Energia Rovinari
- ora: 18.00
- locaţie: Sala Constantin Jude, Timişoara
- arbitri: Marius Ciulin, Mircea Şerban, Mihai Săndulache
- meciuri directe: 59-83, 77-84, 105-99 şi 84-86 (1-3).
- întâlniri precedente în playoff: nu s-au întâlnit niciodată.
- posibile absenţe:
Timişoara - niciuna
Rovinari - Edjuan Green (plecat de la echipă), Louis Darby (accidentat)
CSU Asesoft Ploieşti (1) - vs - (8) BC Argeş Piteşti
- ora 20.00
- locaţie: Sala Olimpia, Ploieşti
- arbitri: Marius Udrică, Alexandru Olaru, Marius Epure
- meciuri directe: 86-92 şi 80-62 (1-1).
- ultima întâlnire în playoff: 4-1 în finala din 2007 (91-106, 89-67, 74-82, 76-88, 83-71).
- posibile absenţe:
Ploieşti - niciuna
Piteşti - Paul Helcioiu (accidentat)
Vineri - 17 aprilie
CSU Atlassib Sibiu (4) - vs - (5) U Mobitelco Cluj-Napoca
- ora: 19.00, în direct la Telesport
- locaţie: Sala Transilvania, Sibiu
- arbitri: Stelian Bănică, Gabriel Roceanu, Dorin Fumu
- meciuri directe: 80-70 şi 102-109 (1-1).
- ultima întâlnire directă în playoff: 3-1 în semifinalele din 2008 (64-68, 86-80, 61-68, 74-87).
- posibile absenţe:
Sibiu - niciuna
Cluj - Levente Szijarto (accidentat)
Turul I se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Meciul 2 este programat pentru data de 22 aprilie.
Atât în prima rundă de meciuri contând pentru turul I, cât şi în cea de a doua din cadrul aceleiaşi faze a competiţiei, Telesport va transmite duelul dintre CSU Sibiu şi U Cluj-Napoca.
Sursa: www.csuasesoft.ro si www.numaibaschet.ro