Sevensins

ALINA DUMITRU PREMIATA LA GALA SPORTULUI ROMANESC

Ianuarie 31, 2009 by redactie  
Filed under Judo

corComitetul Olimpic Roman impreuna cu Ministerul Tineretului si Sportului a organizat astazi, 31 ianuarie 2009,  la Complexul Olimpic de la Izvorani “Gala sportului romanescu”, eveniment in cadrul caruia au fost premiati cei mai buni sportivi romani ai anului 2008.

Campioana olimpica la maraton, Constantina Dita, a primit “Premiul National pentru Sport” pentru anul 2008 declarand ca spera sa fie iubita si in Romania, nu doar in strainatate: “Ma bucur de succes si ca am primit acest premiu din partea MTS si COSR. Ma bucur ca sunt romanca, ca reprezint Romania si vreau sa fiu iubita aici. Ma onoreaza sa fiu aleasa alaturi de toti sportivii care au obtinut acest premiu incepand din 1933. Sper sa se construiasca si stadioane de atletism in Romania pentru a se organiza chiar un Campionat Mondial“, a spus Dita dupa decernarea premiului.

Judoka Alina Dumitru, a fost distinsa cu premiul la categoria “Laureati individual – probe olimpice – feminin”: “Era un premiu la care ma asteptam pentru anul 2008. Sunt onorata ca am primit acest premiu. Orice medalie obtinuta la Jocurile Olimpice este recunoscuta de toti cei care au facut sport de performanta. Am reinceput pregatirea din 5 ianuarie si vom vedea cum o sa fiu la turneele de pregatire, iar in functie de asta voi vedea daca voi participa la Campionatul European, daca nu, baza va fi Campionatul Mondial, pentru ca imi lipseste din palmares“, a completat Dumitru.

In cadrul aceleeasi gale au mai fost acordate urmatoarele premii:

Categoria “Laureati individual – probe olimpice – masculin” – Mihai Covaliu (scrima)

Categoria “Laureati individual – probe olimpice – feminin” – Sandra Izbasa (gimnastica), Alina Dumitru (judo), Ana Maria Branza (scrima)

Categoria “Laureati echipe/echipaje – probe olimpice – feminin” – echipajul de canotaj doua rame fara carmaci (Georgeta Andrunache si Viorica Susanu), echipajul de canotaj 8+1 (Georgeta Andrunache, Viorica Susanu, Eniko Brabas, Constanta Burcica, Doina Ignat, Simona Musat, Ioana Papuc, Rodica Serban, Elena Georgescu, Ana Maria Apachitei, Camelia Lupascu si Teodora Stoica), echipa nationala de gimnastica (Sandra Izbasa, Steliana Nistor, Gabriela Dragoi, Gabriela Acatrinei, Andreea Grigore, Anamaria Tamarjan)

Categoria “Laureati sporturi paralimpice” – Eduard Carol Novak – medaliat cu argint in proba de sosea – contratimp din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Beijing. Novak a avut parte de cele mai multe aplauze din partea tuturor celor prezenti la eveniment.

Categoria “Antrenori Sporturi Olimpice” – Karoly Novak (ciclism), Dan Gaureanu (scrima), Dan Podeanu (scrima), Florin Bercean (judo), Nicolae Forminte (gimnastica), Mircea Roman (canotaj), Valeriu Tomescu (atletism)

Categoria “Antrenori Sporturi Neolimpice” – Maria Fumea (gimnastica aerobica), Aurel Patru si Amatto Zaharia (arte martiale).

Premiul Fair Play i-a fost acordat canotoarei Doina Ignat, care dupa finala de la 8+1 din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, si-a cerut scuze pentru locul trei ocupat de echipajul romanesc.

Premiul pentru intreaga cariera l-a primit, in lipsa, fosta gimnasta Maria Simionescu.

Categoria “Laureati individual – sporturi neolimpice – feminin” – Alina Soare (arte martiale)

Categoria “Laureati individual – sporturi neolimpice – masculin” – Bogdan Lipianu (arte martiale), Georgel Bobis (fotbal tenis), Corneliu Costiniuc (modelism)

Categoria “Laureati echipe/echipaje – sporturi neolimpice” – echipa nationala de gimnastica aerobica si echipa nationala de rugby Under 21.

 

 

 

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!