JUDO: VICECAMPIONI, LA NATIONALELE DE JUNIORI

Noiembrie 11, 2009 by redactie  
Filed under Judo, Stiri principale

judo Oraşul Braşov a fost gazda unei noi ediţii a finalelor Campionatului naţional de judo pe echipe, la juniori (U20), precum şi a finalelor competiţiei similare de ne-waza. Printre cluburile calificate în finale s-a aflat şi Petrom CFR-CSŞ Ploieşti, condus de antrenorul coordonator Gheorghe Savu, alături de antrenorii Mihai Trandafirescu şi Robert Andreescu, având-o ca meseur pe Anicuţa Meculescu.

Cele două competiţii s-au desfăşurat în două zile diferite. Astfel, în prima zi au avut loc faza finală a Campionatului naţional. În concursul feminin, formaţia Petrom CFR-CSŞ Ploieşti a învins pe CSM 2007 LPS Focşani, cu 7-0, în prima dispută, luptându-se cu U CSM Cluj Dinamo pentru medaliile de aur. Din păcate pentru ploieştence, acestea au pierdut cu scorul de 1-6 finala, adjudecându-şi, în cele din urmă, titlul de vicecampioane.

Echipa a fost alcătuită din sportivele Raluca Dumitraşcu, Elena Răducanu (amândouă la categoria 48 kg), Ioana Matei (52 kg), Roxana Prună, Alexandra Viciu (57 kg), Adriana Vlădoiu (63 kg), Laura Băgan (70 kg), Simona Pavel (78 kg), Cristina Biţă (+78 kg).

În concursul masculin, echipa ploieşteană a debutat cu două victorii, în meciurile cu CSŞ Deva (scor 6-1), şi CSM CSŞ Şoimii Sibiu (scor 6-1). Pentru prahoveni a urmat o înfrângere în disputa cu CS Poli Iaşi, scor 3-4, iar pentru intrarea în final aceştia au cedat cu acelaşi scor, 3-4, în favoarea echipei CS Dinamo CSŞ Gloria Arad, conducerea echipei acuzând grave erori de arbitraj. În final, CS Petrom s-a situat pe poziţia a treia, echipa fiind alcătuită din: Florin Hârleţ, Andrei Căpăţână (60 kg), Mădălin Bobeică (66 kg), Denis Mititelu, Vlad Stoica (73 kg), Andi Târcolea (81 kg), Adrian Nicola (90 kg), Lorand Samel (100 kg), Bogdan Badiu (+100 kg).

În ziua secundă s-a desfăşurat competiţia de ne-waza, o formă de luptă la sol. Atât la feminin, cât şi la masculin, CS Petrom CFR-CSŞ Ploieşti s-a situat pe poziţia a doua.

Echipa feminină a fost formată din Ioana Matei (52 kg), Adriana Vlădoiu (63 kg), Roxana Prună (+63 kg), în timp ce formaţia masculină a fost alcătuită din Mădălin Bobeică (66 kg), Denis Mititelu (81 kg), Andi Târcolea (+81 kg).

Locul doi, în turneu internaţional

În perioada 6-8 noiembrie, la Salonic, în Grecia, s-a desfăşurat turneul internaţional de judo pentru juniori (U20) „Alexandria 2009”. Au participat 100 de sportivi din ţările Grecia, Serbia, Bosnia Herţegovina, Cipru şi România. Pentru reprezentativa ţării noastre au concurat şi trei sportivi de la CS Petrom CFR CSŞ Ploieşti, club coordonat de antrenorul Gheorghe Savu.

Cei trei ploieşteni au avut evoluţii bune, Florin Gheorghe obţinând cea mai valoroasă performanţă, prin locul doi reuşit la categoria 55 kg. Totodată, colegii săi, Florin Daneş şi Costin Luca, au încheiat competiţia pe locul 5, la categoriile 60 kg, respectiv 66 kg.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!